Aleksei Navalnîi iese din greva foamei din cauza stării sale precare de sănătate
Aleksei Navalnîi a anunţat vineri că iese din greva foamei, în care a intrat în urmă cu 24 de zile, după ce a primit asistență medicală și a fost avertizat de medicii săi că prin continuarea acesteia își pune viața în pericol.
Navalnîi a intrat în greva foamei pentru a denunţa condiţiile de detenţie.
”Nu îmi retrag cererea de a vedea medicul care trebuie. Îmi pierd sensibilitatea pe părţi ale mâinilor şi picioarelor (...). Dată fiind această evoluţie şi aceste circumstanţe, pun capăt grevei mele a foamei”, anunţă Navalnîi într-un mesaj publicat pe Instagram.
1.500 de protestatari arestaţi la protestele pro-Navalnîi
Aleksei Navalnîi a apreciat că protestele în masă, în sprijinul său, care au avut loc peste tot în Rusia l-au ajutat să primească asistență medicală.
"Datorită sprijinului uriaș al oamenilor buni din întreaga țară și din întreaga lume, am făcut progrese uriașe", a spus Navalny în mesajul său.
„Cu două luni în urmă, solicitările mele de ajutor medical au determinat zâmbete. Nu mi s-au administrat medicamente. ... Mulțumită vouă, acum am fost examinat de două ori de un grup de medici civili”, a mai scris el.
Un alt motiv pentru care a pus capăt grevei foamei, pe care a început-o pe 31 martie, a fost acela că unii dintre susținătorii săi refuzau să mănânce într-o demonstrație de solidaritate cu el, a spus Navalny, potrivit AP.
Medicii lui Navalnîi au afirmat că acesta „va muri în următoarele zile” dacă nu i se va acorda asistenţă medicală.
Situația lui Navalnîi amplifică tensiunile Rusiei cu Occidentul
Soarta lui Alexei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, unul dintre cei mai proeminenţi critici al preşedintelui Vladimir Putin, agravează tensiunile deja acute din relaţiile Rusiei cu Occidentul.
Consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat că guvernul SUA a avertizat Rusia că vor exista consecinţe dacă Alexei Navalnîi va muri în închisoare
Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană sunt aşteptaţi să discute cazul lui Navalnîi luni, iar titularul politicii externe a UE, Josep Borrell, s-a angajat să facă Moscova răspunzătoare în această chestiune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰