Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Manifestaţii impresionante în Rusia, în sprijinul lui Navalnîi. Aproape 1.500 de protestatari au fost arestaţi

Aproape 1500 de persoane au fost arestate, ieri, în diferite oraşe ale Rusiei, unde au avut loc manifestaţii în sprijinul lui Alexei Navalnîi, aflat în detenţie şi grav bolnav. Participanţii au cerut nu doar eliberarea lui, ci a tuturor deţinuţilor politici şi, de asemenea, demisia lui Vladimir Putin.

de Redactia Observator

la 22.04.2021 , 10:14

Protestele au coincis cu un discurs solemn în care Vladimir Putin a lansat mesaje ameninţătoare la adresa celor pe care-i consideră adversarii Rusiei.

Manifestanții au scandat numele lui Alexei Navalnîi și au cerut eliberarea acestuia la Moscova.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Aproape 1500 au fost arestate. Purtătorul de cuvânt al opozantului a fost închis pentru 10 zile și un alt aliat apropiat a fost reținut, potrivit Reuters.

Potrivit ONG-ului OVD-Info, au fost arestate 1.496 de persoane, inclusiv 662 în Sankt Petersburg și 95 în orașul Ufa din Ural.

Protestatarii din centrul Moscovei au scandat: „Libertatea pentru Navalnîi!” și „Lăsaţi medicii să intre!”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Navalnîi este în greva foamei din 31 martie

Alexei Navalnîi este în greva foamei din 31 martie, iar avocaţii săi susţin că riscă să ajungă la grave probleme cardiace şi renale, care ar putea provoca decesul. Administraţia Joseph Biden a avertizat Rusia că vor exista "consecinţe" dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare.

Aleksei Navalnîi a decis intrarea în greva foamei în semn de protest faţă de lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la "acte de tortură" prin privarea de somn.

Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Manifestaţii impresionante în Rusia, în sprijinul lui Navalnîi. Aproape 1.500 de protestatari au fost arestaţi