Antena Meniu Search
x

Casa Albă, avertisment ferm la adresa Rusiei: ''Vor exista consecinţe dacă domnul Navalnîi va muri''

Consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat că guvernul SUA a avertizat Rusia că vor exista consecinţe dacă Alexei Navalnîi va muri în închisoare, relatează Reuters.

Andreea Anghel
de Andreea Anghel

la 18.04.2021, 20:27

SUA a avertizat Rusia că vor exista consecinţe dacă Alexei Navalnîi va muri în închisoare
Alexei Navalnîi - Profimedia Images
  • Consilierul preşedintelui american Joe Biden a atras atenţia asupra situaţiei în care se află Alexei Navalnîi
  • Potrivit declaraţiilor, Rusia va suporta consecinţe dacă opozantul Kremlinului moare în închisoare

''I-am comunicat guvernului rus că este responsabilitatea sa ce i se întâmplă domnului Navalnîi în custodia sa şi că va fi tras la răspundere de comunitatea internaţională. În ceea ce priveşte măsurile specifice pe care le-am lua, analizăm variante şi nu le voi spune în acest moment, dar am comunicat că vor exista consecinţe dacă domnul Navalnîi va muri'', a spus Sullivan la CNN.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, este în greva foamei din data de 31 martie şi medicii au avertizat zilele trecute că bărbatul poate suferi în orice moment un stop cardiac.

Aliaţii opozantului rus au lansat un apel către populaţie să iasă în stradă la 21 aprilie pentru a-i salva viaţa lui Navalnîi.

Ambasadorul rus în Marea Britanie: ''Navalnîi se comportă ca un huligan'' şi încearcă ''să atragă atenţia''

Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Andrei Kelin, a declarat pentru BBC că opozantul Alexei Navalnîi nu este în pericol să moară în închisoare. ''Bineînţeles că nu va fi lăsat să moară în închisoare. Însă pot spune că domnul Navalnîi se comportă ca un huligan şi încearcă să încalce fiecare regulă stabilită'', a spus Kelin, precizând că Navalnîii încearcă ''să atragă atenţia''.

Andrei Kelin a menţionat că Navalnîi, încarcerat pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, va fi eliberat mai devreme dacă ''se va comporta normal''.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Casa Albă, avertisment ferm la adresa Rusiei: ''Vor exista consecinţe dacă domnul Navalnîi va muri''