Video Bătălia pentru Donbas ar putea hotărî soarta războiului. 10 oameni şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost răniţi în urma unui bombardament la Odessa
După dezvăluirea crimelor comise de soldaţii ruşi în Ucraina, preşedintele Joe Biden îl califică din nou pe Vladimir Putin drept criminal de război. Atrocităţile şi execuţiile greu de descris vor atrage noi sancţiuni pentru Rusia, care neagă acuzaţiile şi vorbeşte de o înscenare.
Trupele ruse sunt pe cale să-şi încheie retragerea din nordul Ucrainei, dar nu renunţă la încercarea de a supune Ucraina. În Donbas se pregăteşte o nouă ofensivă care ar putea hotărî soarta războiului. "Poate vă amintiţi că am fost criticat pentru că l-am numit pe Putin 'criminal de război'. Ei bine, adevărul este ceea ce am văzut că s-a întâmplat la Bucha. Aceasta înseamnă că este, într-adevăr, un criminal de război. Şi trebuie să înregistrăm toate detaliile pentru a organiza un adevărat proces pentru crime de război. Acest tip este brutal!", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.
Trupele ruseşti s-au retras din jurul Kievului şi, aproape integral, din regiunile Cernihiv şi Sumî
Crimele de război din Ucraina nu pot rămâne nepedepsite. Liderii occidentali se angajează să impună noi sancţiuni care ar putea merge până la limitarea sau chiar oprirea importului de energie din Rusia. Asta chiar dacă şi economiile ţărilor europene importatoare vor avea de suferit în urma unor asemenea restricţii. Deocamdată, în ciuda sancţiunilor, războiul continuă. Sirenele alarmei aeriene au răsunat din nou în mai multe oraşe ucrainene, inclusiv la Odessa.
Trupele ruseşti s-au retras din jurul Kievului şi, aproape integral, din regiunile Cernihiv şi Sumî. Au lăsat în urmă sute de victime, pagube încă greu de evaluat, tancuri şi vehicule blindate distruse dar şi nenumărate terenuri minate. Trupele ruseşti s-au retras din jurul Kievului şi, aproape integral, din regiunile Cernihiv şi Sumî. Au lăsat în urmă sute de victime, pagube încă greu de evaluat, tancuri şi vehicule blindate distruse dar şi nenumărate terenuri minate.
- Panică la metrou, la staţia Basarab: călătorii au fost evacuaţi prin tunel. Prima ipoteză luată în calcul
- Război Rusia - Ucraina, ziua 41 LIVE TEXT. Cinci cadavre descoperite la Makariv, printre care cele ale familiei...
- Zelenski: "Va veni vremea când fiecare rus va afla întregul adevăr despre cine dintre concetăţenii lor a ucis"
Armata ucraineană a reocupat şi un aeroport de lângă Kiev, de unde ruşii ar fi dorit să lanseze cucerirea capitalei. Aici a fost distrus de bombardamente, între altele, "visul Ucrainei", cel mai mare avion din lume. Dar experţii occidentali avertizează că retragerea este doar tactică. "Moscova va continua, foarte probabil, să lanseze atacuri aeriene şi cu rachete în restul ţării pentru a provoca pagube militare şi economice şi, s-o spunem dfeschis, pentru a provoca teroare, inclusiv în oraşe cum sunt Kiev, Odessa, Harkov şi Lvov", a declarat Jake Sullivan.
Focuri de artilerie au loc în jurul oraşului Mikolaiv, a cărui cucerire ar deschide armatei ruse calea spre Odessa. 10 oameni, între care un copil, şi-au pierdut viaţa şi aproape 50 au fost răniţi în urma unui bombardament. Tot în această regiune, obuzele au căzut foarte aproape de o echipă a postului CNN. Jurnaliştii au scăpat nevătămaţi, dar au fost nevoiţi să-şi abandoneze una din maşini, grav avariată. Armata rusă va lansa, acum, o nouă ofensivă în Donbas, potrivit experţilor militari. Unităţile venite dinspre Harkov vor încerca să facă joncţiunea cu cele din Doneţk şi Luhansk şi, astfel, să încercuiască efective importante ale forţelor Ucrainei. Un succes i-ar da posibilitatea lui Vladimir Putin să proclame că a câştigat războiul, deşi nu şi-a atins, deocamdată, obiectivele stabilite iniţial. Dar un eşec ar fi umilitor pentru Rusia.
Sute de oameni încearcă să se refugieze din oraşele din Donbas, aflate sub controlul Ucrainei, înainte ca ele să devină teatru de război. La Mariupol, rezistenţa apărătorilor oraşului a întrecut toate previziunile experţilor. Dar şi aici luptele se apropie de final. Ruşii au difuzat cu mândrie un film care ar arăta predarea a 267 de militari ucraineni. Tot la Mariupol urma să ajungă un convoi cu ajutoare al Crucii Roşii Internaţionale, dar militarii ruşi l-au oprit într-un oraş din apropiere şi nu i-au permis să-şi continue drumul. Potrivit Naţiunilor Unite, în 40 de zile de ostilităţi, trupele Moscovei au făcut peste 3 mii 400 de victime în rândul civililor ucraineni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰