Bulgaria se pregăteşte pentru adoptarea monedei euro
Bulgaria speră să demareze în prima jumătate a acestui an procedura care să îi permită aderarea la zona euro.
Bulgaria, ţară care în prezent deţine preşedinţia rotativă a UE, speră să demareze în prima jumătate a acestui an procedura care să îi permită aderarea la zona euro, a anunţat astăzi ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, citat de Reuters.
Goranov a dezvăluit că Bulgaria va cere statelor din zona euro să îşi exprime obiecţiile faţă de o eventuală aderare a sa la ERM II (mecanismul ratelor de schimb) până la mijlocul anului.
"Cel mai probabil vom depune o cerere la BCE în primul semestru. Există discuţii intense la nivel de Guvern, Banca Naţională a Bulgariei şi BCE. Trebuie mai întâi să obţinem un răspuns de la BCE", a precizat Goranov, subliniind că Bulgaria îndeplineşte criteriile formale şi nu prezintă niciun risc pentru zona euro.
"Bulgaria are o monedă stabilă, o creştere de 4%, o rată a şomajului scăzută. Suntem gata să intrăm în anticamera euro", a apreciat la rândul său premierul bulgar Boiko Borissov.
- Un copil de un an şi jumătate a murit la spitalul din Satu Mare, după ce cu o zi mai devreme fusese diagnosticat...
- Panică în Campusul Universitar din Constanţa! Un bărbat a încercat să dezbrace o fată de 14 ani
- România şi Ucraina ar putea semna un protocol privind dreptul românilor din ţara vecină de a învăţa în limba...
Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
Bulgaria urmează de mai mulţi ani un regim de austeritate, denumit Consiliul monetar, în conformitate cu care moneda naţională (leva) a fost legată mai întâi de marca germană şi ulterior de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis Bulgariei să menţină indicatori macroeconomici stabili şi printre cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa, notează romania-actualitati.ro.
Cu toate că ar îndeplini criteriile tehnice de aderare la moneda euro, Bulgaria, dar şi România se află sub o strictă supraveghere din partea Bruxelles-ului, care consideră insuficiente progresele în lupta împotriva corupţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰