Cei mai puternici şi mai bogaţi oameni ai lumii se întâlnesc la Davos. E aşteptat şi Donald Trump
Elita mondială s-a reunit la Davos. Întâlnirea celor mai puternici şi bogaţi oameni din lume are, însă, loc în condiţii de iarnă grea.
Elita mondială s-a reunit la Davos. Întâlnirea celor mai puternici şi bogaţi oameni din lume are, însă, loc în condiţii de iarnă grea şi cu un nivel de securitate nemaiîntâlnit. În spatele nămeţilor se ascund bani mulţi şi idealuri înalte despre care criticii spun că rămân doar la stadiul de idei. Participarea la forumul de la Davos costă o mică avere, iar preţurile mari din staţiune îi bulversează pe turişti.
Un oraș pitoresc din Alpii Elveţieni, cu peste 200 de kilometri de pârtii de schi, Davos pare a fi gazda perfectă pentru elita financiară și politică a planetei. Cinci mii de polițiști şi lunetişti, dar și nenumărate garduri de securitate îi protejează pe cei mai influenţi oameni ai lumii.
Cerul din Elveția este sufocat de avioane private și de elicoptere, pentru că invitaţi precum şeful Comisiei Europene şi premierul Marii Britanii vin pe calea aerului.
Un eveniment inaccesibil oamenilor obişnuiţi. Companiile plătesc 60.000 de dolari pentru participarea unui singur reprezentant. Iar unele corporaţii trimit chiar şi 10 participanţi.
În cea mai aglomerată săptămână din Davos, preţurile o iau razna. Un hot dog, de exemplu, costă 50 de dolari.
Banii nu înving însă... natura. La forumul miliardarilor zăpada a blocat calea ferată. Nu lipsesc nici vedetele. Cate Blanchett, Elton John şi cântăreţul american Will.i.am aduc sarea şi piperul la Davos.
De departe, cel mai aşteptat discurs este al lui Donald Trump. Preşedintele american va veni mâine. Soţia lui nu-i va fi alături în această călătorie. Criticii evenimentului spun, însă, că la Davos adevăratele probleme ale planetei sunt ignorate şi că visurile mari sunt frânte de realizări puţine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰