Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Facem tot posibilul pentru a-i aduce acasă". Ce a aflat Kievul despre soarta soldaților de la Azovstal, capturați de ruși

Serviciile de informaţii ucrainene sunt în contact cu luptătorii capturaţi de la oţelăria Azovstal din Mariupol, iar Kievul face tot posibilul pentru a asigura eliberarea lor, a declarat vineri seara târziu ministrul de interne ucrainean Denis Monastirski, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 04.06.2022 , 12:59

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Soarta sutelor de luptători care au ajuns pe mâinile ruşilor este neclară de la mijlocul lunii mai, după ce li s-a ordonat să se predea.

"Prin intermediul lor (al serviciilor de informaţii) aflăm despre condiţiile de detenţie, de hrană şi despre posibilitatea eliberării lor. Ştim cu toţii că vor ajunge toţi aici, la Kiev, şi facem tot posibilul pentru a realiza acest lucru", a declarat Monastirski la televiziunea ucraineană.

În mai, Rusia a susţinut că aproape 2.000 de ucraineni s-au predat după ce au rezistat şi au luptat săptămâni la rând printre ruinele oraşului Mariupol, ascunşi în buncăre şi tuneluri de sub uriaşa oţelărie Azovstal.

Articolul continuă după reclamă

Kievul vrea ca luptătorii să fie trimişi înapoi în cadrul unui schimb de prizonieri. Unii parlamentari ruşi de rang înalt au cerut ca unii dintre soldaţi să fie judecaţi. Kremlinul a declarat că luptătorii care s-au predat vor fi trataţi în conformitate cu standardele internaţionale, aminteşte Reuters. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Facem tot posibilul pentru a-i aduce acasă". Ce a aflat Kievul despre soarta soldaților de la Azovstal, capturați de ruși