Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imagini cu jurnalistul francez răpit în Mali cerând ajutor, la aproape o lună de la dispariție

Un jurnalist francez dispărut în Mali luna trecută a apărut într-un videoclip postat pe Internet în care anunță că a fost răpit de un grup jihadist și cere ajutorul autorităților franceze.

de Ana Maria Ghiarasim

la 06.05.2021 , 15:40

Imagini cu jurnalistul francez răpit în Mali de jihadiști Imagini cu jurnalistul francez răpit în Mali de jihadiști - captura twitter
  • Olivier Dubois ar fi fost răpit în Gao, un oraș din centrul Mali, pe 8 aprilie, de un grup islamist local afiliat al Qaeda.

CNN notează că nu a reușit să verifice în mod independent videoclipul și e clar când a fost filmat.

În clipul de 21 de secunde, Olivier Dubois se identifică înainte de a spune că a fost răpit în Gao, un oraș din centrul Mali, pe 8 aprilie de un grup islamist local afiliat al Qaeda, cunoscut sub numele de JNIM, un acronim pentru Grupul pentru sprijin a Islamului și a musulmanilor .

Strigătul de ajutor al jurnalistului Olivier Dubois

Articolul continuă după reclamă

„Vorbesc cu familia mea, prietenii mei și autoritățile franceze pentru ca ei să facă tot ce le stă în putință pentru a mă elibera”, a spus el, așezat desculț în ceea ce pare a fi un cort.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atât Ministerul francez de Externe, cât și purtătorul de cuvânt al guvernului francez au confirmat că Dubois a „dispărut în Mali” și că autoritățile efectuează verificări tehnice ale videoclipului.

Într-o conferință de presă, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Gabriel Attal, a abordat dispariția lui Dubois, dar nu a identificat răpitorii și a spus că autoritățile franceze lucrează pentru a confirma autenticitatea clipului.

"Suntem în contact cu familia sa și lucrăm cu autoritățile din Mali”, a spus Attal. 

„Gândurile noastre sunt cu cei dragi și cu organizațiile de știri cu care a lucrat”, a mai spus el.

Olivier Dubois a scris pentru Le Point și Libération

Dubois este corespondent cu sediul în Mali și în Sahel, de unde raportează în mod regulat pentru mai multe publicații franceze, inclusiv revista Le Point și ziarul Libération.

El a publicat recent o poveste despre un grup jihadist militant din regiunea Gao, a raportat Libération.

Organizația Reporteri fără frontiere (RSF) a declarat că a fost informată despre dispariția lui Dubois la două zile după ce a dispărut, dar nu a făcut răpirea publică pentru a nu împiedica „posibilitatea unui rezultat pozitiv rapid”.

"Un reporter cu experiență, care cunoaște bine regiunea, a mers în această zonă foarte periculoasă din estul țării din proprie inițiativă", a declarat RSF pe Twitter, îndemnând autoritățile franceze să facă tot ce le stă în putință pentru a-l elibera.

Organizațiile de presă cer acțiuni rapide pentru eliberarea jurnalistului Olivier Dubois

De asemenea, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a cerut acțiuni.

"Suntem extrem de preocupați de siguranța jurnalistului Olivier Dubois și îndemnăm autoritățile maliene și franceze să investigheze temeinic dispariția sa", a declarat Angela Quintal, coordonatorul programului pentru CPJ în Africa. 

"Prea des, dispariția unui jurnalist este urmată de tragedie și întrebări fără răspuns. Sperăm că acest lucru nu este cazul aici", a mai spus ea.

Franța a negat în repetate rânduri să plătească răscumpărări grupurilor islamiste pentru ostatici în trecut.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Imagini cu jurnalistul francez răpit în Mali cerând ajutor, la aproape o lună de la dispariție