Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O furtună puternică a făcut prăpăd în regiunile de coastă din vestul Turciei. Peste 60 de bărci și iahturi au fost scufundate - VIDEO

O furtună puternică a paralizat activitatea în mai multe orașe de coastă din vestul şi nord-vestul Turciei, numeroase ambarcațiuni fiind răsturnate de valuri. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 21.05.2021 , 18:17

Un bărbat se plimbă pe un ponton, numeroase bărci sunt scufundate O furtună puternică a făcut prăpăd în regiunile de coastă din vestul Turciei. Peste 60 de bărci și iahturi au fost scufundate - VIDEO - Twitter
  • Furtuna a început vineri, la primele ore ale dimineții.

Unul dintre cele mai frumoase orașe de pe litoralul turcesc, Ayvalik, din provincia Balikesir, s-a confruntat vineri cu o furtună severă care a paralizat viața atât pe mare, cât și pe uscat, scrie dailysabah.com.

Furtuna severă, care a început în jurul orei 6 dimineața în Ayvalik, a provocat pagube materiale însemnate pe plajele Sarimsakli și Altinova.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Cel puțin 60 de bărci și iahturi s-au scufundat

Cel puţin 60 de bărci şi iahturi, inclusiv ambarcaţiuni folosite pentru pescuit şi scufundări, au fost răsturnate din cauza vântului care a bătut cu o viteză de peste 80 km/h.

Totodată, vântul puternic a smuls acoperişuri de pe casele din Dikili, un district din Izmir.

Imaginile filmate în timpul furtunii şi publicate de presa locală arată locuitori care încearcă să salveze ambarcaţiunile pe cale să se scufunde. Un pescar a căzut în mare dintr-o barcă pe cale să se scufunde în timpul furtunii, dar sănătatea sa este într-o stare bună. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Furtuna a lăsat numeroase pagube în urma ei, atât pe mare, cât și pe uscat

Armagan Caylayan, producător de televiziune şi locuitor din Ayvalik, a scris într-un mesaj publicat pe Twitter că regiunea se confruntă cu un dezastru de proporţii. 

”Majoritatea vaselor mari de croazieră s-au răsturnat, iar vântul puternic a smuls stâlpi de electricitate şi a spart ferestre”, a spus el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Municipalitatea din Ayvalik a transmis pe Twitter un număr de linie de ajutor pentru a răspunde nevoilor rezidenților.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O furtună puternică a făcut prăpăd în regiunile de coastă din vestul Turciei. Peste 60 de bărci și iahturi au fost scufundate - VIDEO