Galerie foto Un băieţel de 9 ani a căzut secerat pe terenul de fotbal, lovit de fulger, în timp ce se juca, în UK: "A murit făcând ceea ce îi plăcea cel mai mult"
Dramă cumplită pentru o familie, după ce băieţelul lor de doar 9 ani a căzut secerat de fulger, în timp ce se juca pe un teren de fotbal, în ciuda furtunii de afară.
Un echipaj de urgenţă a ajuns la faţa locului în jurul orei 17:00, marţi, după o sesizare potrivit căreia un copil ar fi fost lovit de fulger pe terenul de fotbal din Blackpool, Lancashire, în timp ce se juca. A fost dus de urgenţă la spital cu răni extrem de grave, dar în ciuda eforturilor depuse de medici, băiatul a murit la scurt timp.
Familia a fost informată de poliţie şi primeşte tot sprijinul şi consilierea de care are nevoie în aceste clipe dificile, potrivit Mirror.
„Este un incident devastator, iar gândurile noastre sunt, cu toată inima, alături de familia şi prietenii băiatului care a murit. Este un moment foarte trist şi dureros” a declarat sergentul Nick Connaughton.
Băiatul ar fi participat la un antrenament privat de fotbal la momentul incidentului. Secretarul lcubului care administrează terenul, Daniel Pack, a declarat că alte trei echipe urmau să se antreneze în acea seară, dar sesiunile au fost anulate din cauza furtunii.
„Întreaga comunitate este devastată, gândurile noastre sunt alături de familia băiatului şi de antrenorul care a asistat la incident” a menţionat acesta.
Într-un tribut din toată inima adus elevului, propria sa echipă, Clifton Rangers Junior Football Club, a declarat că lumea „a pierdut cu adevărat un tânăr extraordinar”.
„Jordan, una dintre albinele noastre, a murit tragic ieri seară făcând ceea ce îi plăcea cel mai mult. Era un băiat strălucit care inspira pe toată lumea din jurul său. Un tânăr puternic, hotărât şi curajos, de care ne va fi tuturor dor. Lumea a pierdut un tânăr cu adevărat excepţional, care făcut atât de mult bine în comunitatea sa. Nu ne putem imagina durerea familiei. Gândurile, rugăciunile, dragostea și îmbrățișările noastre se îndreaptă către toți membrii familiei și către colegii săi, prietenii și antrenorii care sunt devastați de pierdere” a adăugat un purtător de cuvânt al echipei de fotbal din care copilul făcea parte.
Incidentul a avut loc pe un teren aflat în apropiere de şcoală, care a fost închis temporar pentru investigaţii.
Poliția a lansat de asemenea un apel pentru martori în cazul în care cineva a văzut incidentul şi ar avea mai multe informaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰