Oficial nord-coreean din Educație, executat la ordinul lui Kim Jong-un. Motivul este aberant
Regimul dictatorial al lui Kim Jong-un, în Coreea de Nord, face din nou victime. De această dată, liderul de la Pheniar ar fi ordonat executarea unui înalt oficial din ministerul Educației, pentru că nu a refușit să facă progrese privind politicile legate de învățământul la distanță.
Nemulțumit de felul în care este implementată digitalizarea în învățământul superior nord-coreean, liderul de la Phenian a luat măsuri drastice.
Potrivit unui raport intrat în posesia jurnaliștilor de la NK Daily, Kim Jong-un și-a dorit ca universitățile să fie dotate corespunzător pentru a putea face față învățământului la distanță, pe vreme de pandemie. Pentru acest lucru, în luna iunie a anului trecut, dictatorul de 37 de ani a înființat o comisie în cadrul ministerului Educației, care să rezolve această problemă.
Se pare, însă, că progresele făcute de această comisie, timp de aproape un an, au fost extrem de mici, iar liderul nord-coreean ar fi fost nemulțumit de faptul că au fost efectuate prea puține conferințe video. De celaltă parte, însă, membrii acestui for s-ar fi plâns de prea multă muncă și prea puține resurse.
Rezultatul: Kim Jong-un a ordonat condamnarea la moarte a șefului comisiei - un bărbat de 50 de ani pe nume Park, despre care nu se știu prea multe lucruri.
- Kim Jong-un le-a cerut cetățenilor să se pregătească pentru o criză ''dificilă'', comparabilă cu foametea din...
- Joe Biden, avertisment pentru Coreea de Nord, după lansarea rachetelor balistice: ''Vom răspunde în mod adecvat''
- Sora lui Kim Jong Un a avertizat Washingtonul să nu răspândească "miros de praf de puşcă"
"Nu înțeleg de ce (superiorii) au creat această comisie și țin profesorii ocupați, departe de locurile lor de muncă, dacă nu ne oferă resurse. Chiar și atunci când facem sugestii, ei ne spun să tăcem. Deci, haideți să trecem prin punctele de pe ordinea de zi și apoi să mergem acasă", ar fi spus Park la o ședință a comisiei, potrivit Bild.
Omul a fost executat, însă când anume și cum nu se știe clar.
După moartea lui Park, noua comisie a fost „reorganizată” sub conducerea Ri Guk Chol, președintele Universității Kim Il Sung, adaugă raportul. "Efectuarea de apeluri video în mod regulat", este una dintre măsurile ce trebuie implementate de noua comisie.
Kim Jong-un a executat public, prin împușcare, un cetățean care a încălcat restricțiile anti-COVID
Pe 28 noiembrie 2020, Kim Jong-un a executat public un contrabandist pentru a da o lecție populației și pentru a-i descuraja pe cetățeni să încalce măsurile anti-COVID, scrie Daily Mail.
Astfel, un bărbat în jurul vârstei de 50 de ani a fost împușcat pentru că a adus în mod clandestin mărfuri din China, deși granițele erau închise de teama coroaviruslui.
Coreea de Nord a fost una dintre primele ţări care şi-au închis frontiera după apariţia noului coronavirus la Wuhan, în China. Turismul a fost oprit, iar în vara anului trecut, oraşul Kaesong a fost închis, urmare a unor informaţii potrivit cărora un trasfug ar fi adus virusul în oraş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰