Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Podul prăbuşit în Baltimore: Șase persoane presupuse moarte. Blackout total la bordul navei înainte de impact

Podul prăbuşit în Baltimore. Șase persoane sunt presupuse moarte după ce podul Francis Scott Key din Baltimore s-a prăbușit marți dimineața, lovit de o navă încărcată cu containere. Investigatorii speră să urce miercuri la bordul navei pentru a recupera înregistrările de date de la bord. Nava cargo Dali a mai fost implicată într-un incident similar în portul Anvers, în 2016. Iar în 2023, a rămas blocată în Chile din cauza unei probleme de propulsie.

de Redactia Observator

la 27.03.2024 , 11:08

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea podului Francis Scott Key în port, dar vor fi reluate. Cele şase persoane date dispărute sunt presupuse a fi moarte, a anunţat un responsabil al pazei de coastă.

"Pe baza duratei căutării (...), a temperaturii apei, în prezent nu credem că vom găsi aceşti indivizi încă în viaţă", a declarat viceamiralul Shannon Gilreath în cursul unei conferinţe de presă.

Cele 6 persoane considerate moarte sunt muncitori în construcţie care efectuau reparaţii pe pod când structura s-a prăbuşit.

Articolul continuă după reclamă

Un expert a declarat pentru BBC că cadavrele acestora ar putea să fie prinse sub bucăţile desprinse din pod, pe fundul râului, sau purtate de curenţii puternici. 

Pe acelaşi subiect

Chiar dacă apa nu este foarte adâncă, cadavrele ar putea fi blocate de resturi şi ar putea fi nevoie de scafandri și sonare pentru găsirea lor.

"Un avantaj enorm este că nava nu s-a scufundat, așa că anchetatorii vor avea acces la înregistrări", a spus el. 

Anchetatorii de la Consiliul Național pentru Siguranța Transportului vor urca miercuri pe navă pentru a începe colectarea probelor.

De ce a lovit nava Dali podul din Baltimore

Autoritățile din Baltimore spun că încă investighează cauzele accidentului. Până acum se ştie că potrivit unei notificări a Agenției americane de securitate cibernetică și de securitate a infrastructurii nava "a pierdut propulsia când părăsea portul din Baltimore".

Imaginile surprinse înainte de tragedie arată că luminile de pe navă pâlpâiau şi s-au stins cu puțin timp înainte de impact, fapt care ar indica un blackout la bord. 

Clay Diamond, directorul executiv al Asociației Piloților Americani, a declarat pentru CNN că a existat un "blackout total" la bord înainte de impact, nava a pierdut motorul şi curentul. 

Oficialii americani, inclusiv președintele Joe Biden, au spus că echipajul de la bordul navei a putut alerta Departamentul de Transport din Maryland că a pierdut controlul asupra nave. Adică au lansat un apel de ajutor. 

În acel moment, nava se deplasa cu o "viteză foarte mare" spre pod, au spus oficialii, ceea ce înseamnă că nu se putea opri sau vira la timp. 

Apelul de ajutor lansat de pe navă a determinat autoritățile locale să închidă traficul înainte de impact, fapt care "fără îndoială a salvat vieți", a spus Biden.

Există însă întrebări fără răspuns, inclusiv de ce nava a pierdut propulsia. Autoritățile spun că investighează în continuare

Impact major și prelungit asupra lanțurilor de aprovizionare

Podul Francis Scott Key din Baltimore, oraş din statul Maryland (estul SUA), s-a prăbuşit marţi după ce a fost lovit de o navă. Podul s-a rupt în mai multe bucăţi și a căzut în râul Patapsco.

Nava încărcată cu containere a rămas fără curent și a emis un apel de urgență cu câteva clipe înainte de impact, dar mergea prea repede pentru a putea schimba cursul, scrie BBC. 

Secretarul american al transporturilor, Pete Buttigieg, a spus că se așteaptă la un "impact major și prelungit asupra lanțurilor de aprovizionare". 

Președintele Biden a spus că guvernul SUA va acoperi întregul cost al reconstrucției podului.

Gigantul de transport maritim Maersk a confirmat că nava Dali a fost închiriată de ea iar grupul Synergy Marine era operatorul sau managerul vasului sub pavilion singaporez. Proprietarul înregistrat al navei este Grace Ocean Pte. Ltd.

Podul Francis Scott Key, ce are o lungime de 2,57 kilometri, a fost dat în funcţiune în 1977. Potrivit datelor oficiale, podul a fost traversat anul trecut de 12,4 milioane de vehicule comerciale și de pasageri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Podul prăbuşit în Baltimore: Șase persoane presupuse moarte. Blackout total la bordul navei înainte de impact