Video Răspunsul SUA după ce Rusia a declanşat războiul în Ucraina. Joe Biden: "Putin este agresorul. El şi ţara lui vor suporta consecinţele"
Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a adresat americanilor de la Casa Albă, în ziua când Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei. Luptele au început în Europa de Est după ce Vladimir Putin a anunțat acțiuni militare în regiunea separatistă Donbas, într-un discurs-surpriză înregistrat luni și difuzat joi dimineață. Drept răspuns, SUA impun noi sancţiuni administraţiei de la Moscova, iar Biden a precizat că liderul rus "va fi izolat pe scena internaţională".
Casa Albă reacţionează după ce Rusia a declanşat războiul, atacând Ucraina cu trupe terestre, dar şi din aer. Joe Biden a susţinut joi seară un discurs cu privire la ''atacul neprovocat şi nejustificat al Rusiei asupra Ucrainei'', după ce în cursul aceleiaşi săptămâni a anunţat o serie de prime măsuri punitive luate împotriva Moscovei.
SUA intervin în războiul din Ucraina. Discursul lui Joe Biden
"Vladimir Putin a plănuit asta luni de zile, după cum am tot spus. A mobilizat peste 175.000 de trupe militare de-a lungul frontierelor Ucrainei, a adus rezerve de sânge, ceea ce arată tot ce trebuie să ştim despre intenţiile sale. A respins fiecare dovadă de bună credinţă trimisă de SUA şi partenerii noştri pentru a evita un conflict inutil şi multă suferinţă. Am avertizat săptămâni întregi că asta avea să se întâmple", şi-a început Joe Biden discursul.
- Vladimir Putin: "Era imposibil să răspundem altfel. Nu ne-au dat nicio şansă să alegem altă variantă"
- 24 februarie 2022, ziua în care a început din nou războiul în Europa. Filmul invaziei de care se temea o lume...
- Rusia a declanșat războiul în Ucraina LIVE TEXT. Atac iminent asupra Kievului. Rușii au distrus peste 70 de...
Rusia a negat că va invada Ucraina şi a dat vina pe ţara din estul Europei, în ciuda tuturor semnelor, a precizat preşedintele Statelor Unite.
Joe Biden anunţă noi sancţiuni: "Putin este agresorul"
"Putin este agresorul. A ales acest război, iar acum el şi ţara lui vor suporta consecinţele. Astăzi, voi autoriza sancţiuni majore şi noi limitări cu privire la ceea ce va putea fi exportat spre Rusia. acest lucru presupune consecinţe economice imediate şi pe termen lung", anunţă Joe Biden. "Am venit cu aceste sancţiuni pentru a maximiza un impact pe termen lung pentru Rusia, cu minime consecinţe asupra SUA şi a aliaţilor."
"Am discutat azi cu liderii G7 şi am căzut de acord. Vom limita capacitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline şi yeni. Vom limita astfel capacitatea de a finanţa armata rusă. Vom impune sancţiuni tehnologice majore. (...) Sancţionăm băncile din Rusia, inclusiv cea mai mare din ţară. Astăzi blocăm alte 4 bănci mari. Toate activele ruseşti din Europa vor fi îngheţate", a declarat liderul de la Casa Albă. "Trecem pe listă numele celor din elita rusească şi ale membrilor familiilor acestora, care vor fi sancţionaţi de asemenea. Aşa cum am spus marţi, ei au profitat de pe urma politicilor corupte."
"Aşa cum am mai spus, trupele americane nu vor interveni în Ucraina. Forţele noastre nu vor fi trimise în Europa pentru a lupta pentru Ucraina, ci pentru a apăra aliaţii NATO din Est. (...) Autorizez un ajutor suplimentar, care va fi trimis în Germania ca pare a răspunsului NATO", anunţă Joe Biden.
Biden rupe legăturile cu Vladimir Putin. "Va fi izolat pe scena internaţională"
Biden a precizat că nu intenţionează să discute cu Vladimir Putin. "Nu am planuri de a mai vorbi cu el. Agresiunea lui Putin împotriva Ucrainei va avea ajunge să coste Rusia scump din punct de vedere economic şi strategic. Putin va fi izolat pe scena internaţională. Opţiunea lui Putin de a lansa un război total nejustificat asupra Ucrainei va lăsa Rusia mai slăbită, iar restul lumii va fi mai puternică", a atras atenţia preşedintele SUA.
Joe Biden: Vladimir Putin vrea reconstituirea URSS
Vladimir Putin "are ambiţii mai mari decât Ucraina. De fapt, vrea să restabilească fosta Uniune Sovietică. Despre acest lucru este vorba. Şi cred că ambiţiile lui intră total în contradicţie cu locul în care a ajuns restul lumii", a subliniat Biden.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰