Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţiile liderilor mondiali după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump

Indiferent dacă sunt aliaţii sau rivalii lui Donald Trump, cei mai cunoscuţi politicieni din lume condamnă atentatul. De la Barack Obama, care l-a criticat des, până la Volodimir Zelenski şi premierul Slovaciei, care a supravieţuit şi el unui atac armat, zeci de lideri i-au transmis compasiunea şi încurajările lor. 

de Redactia Observator

la 15.07.2024 , 10:58

Deşi face parte din tabăra rivală, fostul preşedinte american Barack Obama a scris pe reţelele sociale că nu trebuie să existe loc pentru violenţă politică în democraţie, iar vicepreşedinta Kamala Harris a continuat ideea. 

"Cu toții trebuie să condamnăm acest act odios și să facem tot ce ţine de noi pentru a ne asigura că nu duce la mai multă violență", a spus vicepreşedinta Kamala Harris.

Ce spun liderii mondiale după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump

Vezi și

Preşedintele Volodimir Zelenski a fost printre primii lideri europeni care au condamnat tentativa de asasinare a fostului preşedinte, chiar dacă Donald Trump a ameninţat că va opri ajutorul militar pentru Ucraina dacă ajunge, din nou, la Casa Albă.

Pe acelaşi subiect

"O crimă odioasă. Una care poate fi doar condamnată. Și care arată cât de grave sunt provocările globale la adresa democrației în acest moment. Violența sub orice formă și oriunde nu trebuie să predomine niciodată", a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, rănit acum două luni după ce un bărbat a tras cinci focuri de armă spre el, crede că cele două tenative de asasinat au ceva în comun: "Este o copie exactă a scenariului. Oponenții politici ai lui Donald Trump încearcă să îl facă să tacă".

Şeful guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, a vorbit în termeni duri despre atentatul împotriva lui Donald Trump: "Aceasta nu este doar o crimă odioasă, este și o încercare de a asasina democrația americană".

Klaus Iohannis, mesaj de încurajare pentru fostul preşedinte al SUA

Premierul Ungariei, care s-a întâlnit săptămâna aceasta cu Donald Trump, i-a transmis gândurile lui bune, iar Emmanuel Macron şi Ursula Von der Leyen i-au urat însănătoşire grabnică. 

Elon Musk, care a făcut recent o donaţie generoasă Partidului Republican din care face parte Trump, a scris în social media că îl susţine pe deplin şi că îi doreşte să îşi revină rapid după încercarea prin care a trecut. 

"Îl susțin pe deplin pe președintele Trump și sper în recuperarea sa rapidă", a spus Elon Musk.

Preşedintele Klaus Iohannis, care a fost primit de două ori la Casa Albă de Donald Trump, s-a declarat îngrozit de atentat şi i-a transmis însănătoşire grabnică. un mesaj asemănător i-a trsnmis şi premierul Marcel Ciolacu.

"Sunt îngrozit de atacul asupra fostului președinte Trump la mitingul său de campanie. Îi doresc însănătoșire rapidă și completă. Violența și agresiunea nu sunt atribute ale niciunei democrații. Noi, românii, suntem alături de poporul american", a spus Klaus Iohannis.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Reacţiile liderilor mondiali după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump