Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia spune că "nimeni nu plănuieşte să ocupe Ucraina". Kremlinul refuză să comenteze posibile discuții dintre Putin și Zelenski

"Nimeni nu plănuieşte să ocupe Ucraina", spune ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit agenției de presă independente rusă Interfax. Lavrov spune că Rusia încă nu recunoaște actualul guvern din Ucraina ca fiind democratic și că președintele Zelenski "minte când spune că este gata să discute despre statutul neutru al Ucrainei".

de Redactia Observator

la 25.02.2022 , 13:21

Rusia spune că "nimeni nu plănuieşte să ocupe Ucraina". Kremlinul refuză să comenteze posibile discuții dintre Putin și Zelenski - Profimedia Images / Shutterstock

"Guvernul rus dorește ca poporul ucrainean să fie independent și va asigura demilitarizarea țării", a mai spus Serghei Lavrov, potrivit sursei citate.

Separat, Reuters raportează că Lavrov a spus că Rusia este pregătită pentru discuții odată ce armata Ucrainei încetează lupta și că nimeni nu intenționează să atace poporul ucrainean. "Nu vrem ca neonaziştii să conducă Ucraina", a spus el, reluând afirmaţia făcută de Vladimir Putin în dimineaţa declanşării invaziei ruseşti în Ucraina.

Kremlinul nu comentează posibilele discuţii dintre Putin şi Zelenski

Articolul continuă după reclamă

Kremlinul a refuzat să comenteze posibilele discuții dintre președintele rus Vladmir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar a recunoscut disponibilitatea acestuia din urmă de a discuta despre un posibil angajament de neutralitate al Ucrainei.

Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova va analiza oferta și a adăugat că așteptările Moscovei de la Kiev au rămas neschimbate.

Moscova a cerut de mult timp garanții că Ucraina nu va adera niciodată la NATO și nu va permite blocului să desfășoare trupe și arme pe teritoriul său.

Directive noi de la Kremlin

Potrivit presei internaţionale, există mai multe "direcții și directive" ale Kremlinului:

  • Putin s-ar putea întâlni astăzi cu Consiliul de Securitate al ONU și ar putea susține mai multe apeluri telefonice internaționale
  • Rusia va impune sancțiuni de răzbunare țărilor occidentale
  • Rusia îl recunoaște pe Vladimir Zelenski ca președinte al Ucrainei
  • Sancțiunile vor cauza probleme, dar sunt rezolvabile, deoarece țara și-a redus dependența de importurile străine
  • Rusia se așteaptă ca relațiile cu Occidentul să se normalizeze odată ce oamenii înțeleg că a fost forțată să acționeze pentru a-și proteja securitatea
  • Niciun comentariu cu privire la durata operațiunilor militare
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Rusia spune că "nimeni nu plănuieşte să ocupe Ucraina". Kremlinul refuză să comenteze posibile discuții dintre Putin și Zelenski