Scandal în Marea Britanie: Un ofițer de poliție, coleg cu ucigașul lui Sarah Everard, acuzat că a violat o femeie pe care o cunoscuse pe Tinder
Un ofițer de poliție din Marea Britanie, coleg de unitate cu ucigașul tinerei Sarah Everard, este acuzat că a violat o femeie pe care o cunoscuse pe Tinder și a fost arestat preventiv.
David Carrick, în vârstă de 46 de ani, „neagă cu tărie” că a atacat-o pe femeia cu care a ieșit la întâlnire într-o seară în St Albans și pe care a încercat să o impresioneze spunându-i că el ”l-a protejat pe prim-ministru cu ocazia unei întâlniri”, potrivit unui comunicat de presă.
Carrick, care este în prezent suspendat din funcție, urmează să fie prezentat instanței din St Albans Crown Court în noiembrie.
Potrivit anchetatorilor, victima lui Carrick și-a făcut curaj să-l denunțe pe polițist după decizia de condamnare pe viață a lui Wayne Couzens, polițistul care a violat-o și a ucis-o pe Sarah Everard, scrie Daily Mirror.
Victima și-a făcut curaj să-l denunțe pe polițist după condamnarea lui Wayne Couzens
- Cinci tineri, arestaţi pentru trafic de droguri. Doi dintre ei au fost prinşi când vindeau cannabis la o gală de...
- Ucigașul tinerei Sarah Everard, care a îngrozit UK, a încercat să dea vina pe o bandă de traficanți români....
- Wayne Couzens, polițistul care a ucis-o pe Sarah Everard, a fost condamnat pe viață
Ofițerul ar fi întâlnit-o pe femeie pe site-ul de întâlniri Tinder pe 4 septembrie anul trecut, a aflat instanța.
Mark Fleckney, procurorul, a declarat că cei doi s-au întâlnit prima dată pe 4 septembrie anul trecut, când au mers într-un loca din St Albans.
"Domnul Carrick a întrebat dacă poate veni la casa părții vătămate, dar ea i-a spus că ar prefera să-l întâlnească în oraș. Carrick a comandat o sticlă de vin și, deși victima nu bea vin, s-a simțit presată să o facă pentru că plătise pentru întreaga sticlă. În timpul conversației, Carrick i-a confirmat că este ofițer de poliție metropolitană și i-a spus că păzește o serie de oameni extrem de importanți, inclusiv premierul”, a spus procurorul.
David Carrick va afla în noiembrie dacă va fi condamnat pentru viol
Ulterior, ofițerul de poliție a dus-o pe femeie la Premier Inn din St Albans, unde stătea, unde a avut loc presupusa infracțiune.
Ryan Dowding, avocatul care îl apără pe Carrick, neagă că între cei doi ar fi avut loc un contact sexual.
Duminică, comisarul de poliție metropolitană Cressida Dick a reacționat la știrea că ofițerul a fost acuzat de viol și a spus că oamenii au toate motivele să fie îngrijorați, după cele întâmplate în ultima vreme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰