Antena Meniu Search
x

Serviciul secret rus FSB acuză spionajul ucrainean de asasinarea Dariei Dughina. Cum ar fi planificat și executat atentatul serviciile ucrainene

FSB-ul rusesc susţine că Daria Dughina a fost ucisă de serviciile speciale ucrainene. Autorul asasinatului este o femeie, cetățean ucrainean, Natalya Vovk, care a fugit în Estonia după crimă, relatează agenţia de stat TASS. Presa rusă susţine citând surse din anchetă că explozia maşinii în care se afla fiica politologului rus, Aleksandr Dughin, a fost declanşată de la distanţă, printr-un telefon. 

de Redactia Observator

la 22.08.2022, 15:07

"În urma unui set de măsuri operaționale urgente de căutare, Serviciul Federal de Securitate a rezolvat uciderea jurnalistei ruse Daria Dughina, născută în 1992”, a anunţat FSB. Serviciul special a stabilit că "asasinatul a fost pregătit și comis de serviciile speciale ucrainene”. Autorul este o ucraineană, Vovk Natalya Pavlovna, născută în 1979.

Ea a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022, împreună cu fiica ei Shaban Sofia Mikhailovna, născută în 2010. "În ziua crimei, Vovk și Shaban au fost la festivalul literar și muzical, unde Dughina a fost prezent ca invitat de onoare”, a spus FSB.

Pentru a obţine informaţii despre victimă, Vovk și fiica ei au închiriat o cameră în Moscova în casa în care locuia aceasta. Cele două au folosit o mașină mini Cooper pentru a o monitoriza pe jurnalistă. La intrarea în Rusia, cele două au fost folosite numere de înmatriculare ale Republicii Populare Donețk - Е982ХН DPR, la Moscova - numere kazace 172AJD02, iar la plecare ucrainene - AH7771IP. 

Liderul opoziției ruse Ilya Ponomarev susţine că o așa-numită Armată Națională Republicană ar putea fi în spatele uciderii Dariei Dughina.

Pe acelaşi subiect

"Această acţiune, la fel ca multe alte acţiuni de gherilă desfăşurate pe teritoriul Rusiei în ultimele luni, este opera Armatei Naţionale Republicane", afirmă Ponomariov într-un videoclip postat pe YouTube.

"Ca rezultat, a murit Daria Dughina, fiica de 30 de ani a lui Aleksandr. Ea i-a fost un aliat fidel', mai spune el, în opinia căruia, astfel 's-a făcut dreptate'.

'Dumnezeu l-a lăsat pe Dughin în viaţă, dar i-a pregătit o pedeapsă mai teribilă', afirmă Ponomariov, singurul deputat din Duma de Stat care a votat împotriva anexării Crimeii în 2014.

Fostul deputat rus, care susţine că se află în contact cu partizanii din NRA (din aprilie 2022) şi a fost autorizat de aceştia să le citească manifestul, a adăugat că armata este formată din 'activişti, soldaţi şi politicieni' care se opun ofensivei ruse în Ucraina.

Fiica ideologului Aleksandr Dughin, ucisă într-un presupus atentat cu maşină capcană

Daria Dughina, fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin - considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi susţinător al ideii că Rusia trebuie "să absoarbă" Ucraina - a fost ucisă sâmbătă seara în maşina în care se afla, într-un presupus atentat cu bombă, la periferia Moscovei, au anunţat duminică Comitetul de Investigaţii al Rusiei (CIR), relatează agenţiile internaţionale de ştiri, scrie Agerpres. Potrivit CIR, citat de EFE, explozia s-a produs sâmbătă seara la ora locală 21:00 (18:00 GMT).

Daria Dughina a fost ucisă în momentul în care un presupus dispozitiv exploziv a fost detonat la bordul maşinii Toyota Land Cruiser cu care femeia circula, au transmis anchetatori din regiunea Moscovei într-o declaraţie de presă, citaţi de Reuters.

Tatăl şi fiica participaseră la un festival în afara Moscovei, iar Dughin s-a hotărât în ultimul moment să ia altă maşină, a relatat cotidianul guvernamental Rossiskaia Gazeta. Imaginile video care însoţesc declaraţia arată anchetatori care strâng resturi şi fragmente de la locul unde a avut loc explozia.

Cine este Daria Dughina

Aleksandr Dughin, tatăl Dariei, pledează de mult timp pentru unificarea teritoriilor rusofone şi a altor regiuni într-un nou imperiu rus vast. El şi-ar dori ca noul imperiu să includă Ucraina unde forţele ruse desfăşoară ceea ce Moscova numeşte "o operaţiune militară specială" pentru demilitarizarea Ucrainei.

Influenţa lui Dughin, aflat pe lista de sancţiuni a SUA, asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, a devenit temă de speculaţii, în contextul în care unii observatori ai Rusiei apreciază că influenţa sa este semnificativă, în timp ce alţii o consideră minimă, scrie Reuters.

Daria Dughina, care era cunoscută şi sub numele de Platonova şi despre care presa de stat rusă scrie că avea 30 de ani, susţinea pe larg ideile tatălui ei şi a apărut la televiziunea de stat pentru a-şi anunţa sprijinul pentru acţiunile Rusiei în Ucraina.

Într-o declaraţie de presă difuzată în martie, Ministerul de Finanţe al SUA a transmis că Dughina, redactor-şef al site-ului United World International - calificat de SUA drept "un mijloc de dezinformare" -, care sugerase că Ucraina "va pieri" dacă va fi primită în NATO, a fost pusă pe lista de sancţiuni a Statelor Unite.

Liderul aşa-numitei Republici Populare Doneţk (DNR), autoproclamată de separatiştii proruşi în estul Ucrainei, Denis Puşilin, a acuzat duminică forţele ucrainene că se află în spatele asasinării Dariei Dughina, transmite AFP. "Teroriştii regimului ucrainean au încercat să-l lichideze pe Aleksandr Dughin, dar au aruncat-o în aer pe fiica lui", a scris Puşilin pe reţeaua sa Telegram. La rândul său, senatorul rus Andrei Klişas a calificat atentatul drept un "atac inamic" şi a cerut aducerea în faţa justiţiei a autorilor materiali şi intelectuali, potrivit EFE. 

Reacția Ucrainei

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a negat duminica aceasta că Kievul ar fi implicat în atentatul cu maşină capcană de sâmbătă seara în care şi-a pierdut viaţa fiica ultranaţionalistului rus Aleksandr Dughin.

"Subliniez că Ucraina nu are nimic de-a face cu asta, pentru că nu suntem un stat criminal ca Federaţia Rusă şi nici nu suntem un stat terorist", a declarat Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii lui Zelenski, într-o intervenţie televizată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Serviciul secret rus FSB acuză spionajul ucrainean de asasinarea Dariei Dughina. Cum ar fi planificat și executat atentatul serviciile ucrainene