Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patru persoane au fost ucise şi alte două arestate în urma asasinatului preşedintelui din Haiti

Patru persoane suspectate de asasinarea preşedintelui din Haiti, Jovenel Moise, au fost ucise seara trecută, într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, iar alte două persoane au fost arestate, transmit poliţiştii.

de Redactia Observator

la 08.07.2021 , 08:49

Preşedintele din Haiti a fost asasinat, miercuri, în propria locuinţă Preşedintele din Haiti a fost asasinat, miercuri, în propria locuinţă - Profimedia
  • Autorităţile urmăresc îndeaproape parcursul altor două persoane, aflate încă în libertate, suspectate că ar fi luat parte la asasinatul primului preşedintelui Moise.
  • Leon Charles, şeful poliţiei din Haiti, a declarat jurnaliştilor că aceştia urmează să fie arestaţi sau chiar ucişi, potrivit BBC.

Preşedintele Jovenel Moise a fost asasinat miercuri, la vârsta de 53 de ani. El a fost împuşcat în propria casă, în timp ce soţia sa a fost rănită. Persoanele necunoscute au intrat în reşedinţa preşedintelui din Port-au-Prince, miercuri dimineaţa, în jurul orei locale 01:00. Martine Moise, prima domnă din Haiti a supravieţuit în urma atacului, dar a fost transportată la un spital din Florida pentru a i se oferi îngrijiri medicale de specialitate. Medicii au transmis că starea ei de sănătate este una stabilă, dar critică, fiind rezervaţi pentru moment în declaraţii.

Autorităţile din Haiti au declarat stare de asediu, imediat după atac

"Patru mercenari au fost ucişi, iar alţi doi au fost arestaţi. Trei dintre colegii noştri care fuseseră luaţi ostatici au fost salvaţi. Suspecţii au fost prinşi si imobilizaţi în timp ce părăseau reşedinţa preşedintelui, imediat după comiterea crimei", a declarat şeful poliţiei locale. Imediat după asasinat, prim-ministrul interimar, Claude Joseph a făcut apel la calm în rândul populaţiei şi a  declarat instaurarea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării.

Articolul continuă după reclamă

Starea de urgenţă, sau "starea de asediu" permite interzicerea adunărilor şi mobilizarea armatei în scopul exercitării rolurilor care în mod normal pot fi îndeplinite doar de către poliţie. De asemenea, pe toată perioada stării de alertă, au loc mai multe extinderi ale puterilor executive.

Pe acelaşi subiect

Preşedintele american, Joe Biden a transmis un mesaj de condoleanţe către populaţia din Haiti, numind atacul un "asasinat îngrozitor", în timp ce premierul britanic Boris Johnson a catalogat evenimentul drept "un act urât", făcând la rândul său apel la calm în rândul populaţiei.

Preluarea puterii în stat, un subiect incert în Haiti

Jovenel Moise a devenit preşedintele Haiti în 2017, iar ultima perioadă a mandatului său a fost marcată de mai multe proteste prin care i se cerea demisia. Loviturile de stat, instabilitatea politică, violenţele pe scară largă şi dezastrele naturale au afectat ţara pe parcursul a zeci de ani, transformând-o în cea mai săracă naţiune din America.

Premierul interimar, Claude Joseph a comunicat că s-au luat toate măsurile pentru continuitatea lucrurilor, însă este neclar cine va prelua puterea în acest moment. Constituţia din Haiti spune că sub conducerea primului ministru,  Guvernul poate să preia şefia staului până la organizarea unor noi alegeri prezidenţiale. Situaţia însă este mult mai complicată, întrucât noul premier, desemnat de Moise săptămâna aceasta nu a fost încă învestit. SUA sunt de părere că alegerile ar trebui să fie organizate anul acesta pentru a se realiza un transfer paşnic de putere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri externe » Patru persoane au fost ucise şi alte două arestate în urma asasinatului preşedintelui din Haiti