Sven-Goran Eriksson are cancer în fază terminală. Medicii i-au mai dat un an de trăit
Fostul selecţioner al Angliei, suedezul Sven-Goran Eriksson, a dezvăluit că suferă de cancer în fază terminală. Eriksson, în vârstă de 75 de ani, a declarat că mai are în cel mai bun caz un an de trăit.
"Toată lumea înţelege că am o boală gravă. Toată lumea bănuieşte că este cancer şi aşa este. Dar trebuie să lupt cât mai mult timp", a declarat Sven-Goran Eriksson la un post de radio suedez.
Suedezul a mai spus că mai are de trăit "poate, în cel mai bun caz un an, în cel mai rău caz un pic mai puţin, sau în cel mai bun caz poate chiar mai mult". "Nu poţi fi absolut sigur", a adăugat el. "Este mai bine să nu te gândeşti la asta".
"Duc o viaţă absolut normală", a declarat Eriksson ulterior la BBC. "Nu sunt în spital, mă duc din când în când la control, dar locuiesc acasă şi am prieteni aici. De Crăciun şi de Anul Nou, toată familia a fost aici - o mulţime de oameni. Ies în oraş pentru a încerca să fac exerciţii fizice cât mai mult posibil, ceea ce este mai puţin decât acum un an, dar am o viaţă normală. Când primeşti o astfel de veste, apreciezi fiecare zi şi eşti fericit când te trezeşti dimineaţa şi te simţi bine, aşa că asta fac.
Credeam că sunt pe deplin sănătos, dar dintr-o dată am avut un mic accident vascular cerebral, aşa că am căzut şi copiii mei m-au dus la spital. După o zi de examinare, mi-au spus că am avut cinci accidente vasculare cerebrale mici, dar mi-au spus "nu e nicio problemă, îţi vei reveni 100% din asta", dar mai rău este că mi-au spus că am cancer pe care nu îl pot opera. Mi-au spus că îmi vor da tratament şi medicamente pentru a încerca să trăiesc cât mai mult. Am acest diagnostic şi nu mă pot opera, din păcate", a povestit el pentru BBC.
- Joe Biden nu a ştiut că şeful Pentagonului are cancer de prostată şi a fost internat de două ori. Lloyd Austin...
- Adan Canto a murit la 42 de ani. Actorul era cunoscut pentru rolurile din "X-Men", "Narcos" şi "Designated Survivor"
- Lee Sun-kyun din "Parasite" a fost găsit mort în maşină. Actorul era anchetat pentru consum de droguri. Soţia ar...
Reacţii după anunţul lui Eriksson că suferă de cancer
"Fotbalul european este alături de tine, Sven", a transmis UEFA, joi dimineaţă. "Mister, suntem alături de tine", a transmis şi Lazio, echipă antrenată de Eriksson.
"Toată lumea de la Manchester City se gândeşte la Sven-Goran Eriksson. Dorim să ne exprimăm susţinerea faţă de fostul nostru manager, familia şi prietenii săi, în aceste momente", este mesajul lui Manchester City.
Eriksson, care a avut o carieră de 42 de ani în fotbal, a aflat diagnosticul de cancer "în urmă cu aproape un an" şi a renunţat la ultima sa funcţie de director sportiv la clubul suedez Karlstad în urmă cu 11 luni.
Cine este Sven-Goran Eriksson
Sven-Goran Eriksson a demisionat anul trecut din funcţia de director sportiv al grupării Karistad Football. El a fost la conducerea naţionalei Angliei din 2001 până în 2006, antrenând jucători precum David Beckham, Steven Gerrard şi Frank Lampard. Eriksson a condus echipa la Euro 2004 şi la două ediţii ale Cupei Mondiale.
Eriksson şi-a început cariera de manager la Degerfors în 1977, înainte de a se alătura echipei suedeze Gothenburg, unde a câştigat titlul suedez, două cupe ale Suediei şi Cupa Uefa în 1981. Apoi, el a avut două perioade la Benfica (Portugalia), precum şi la echipele italiene Roma, Fiorentina, Sampdoria şi Lazio, unde a câştigat şapte trofee, inclusiv titlul în Serie A, două Cupe ale Italiei şi Cupa Cupelor.
Eriksson a demisionat din postul de la Lazio în ianuarie 2001 pentru a-i succeda lui Kevin Keegan la conducerea naţionalei Angliei. În perioada în care a fost selecţioner al Angliei, Eriksson a condus echipa celor "Trei Lei" la o victorie celebră cu 5-1 împotriva Germaniei la Munchen, în timpul calificărilor pentru Cupa Mondială din 2002.
Eriksson a condus două campanii ale Angliei la Cupa Mondială, părăsind ambele ediţii din 2002 şi 2006 în faza sferturilor de finală. După un mandat de cinci ani, în ianuarie 2006 s-a anunţat că Eriksson urma să părăsească postul după Cupa Mondială din acea vară din Germania, deşi mai avea doi ani de contract.
Anii în care a fost selecţionerul Angliei au fost marcaţi de scandaluri legate de viaţa sa privată, inclusiv de dezvăluirea de către ziare a unor relaţii cu prezentatoarea de televiziune Ulrika Jonsson în 2002 şi cu fostul secretar al Federaţiei de Fotbal, Faria Alam în 2004.
La un an după ce a părăsit postul de selecţioner al Angliei, Eriksson a fost numit antrenor al echipei Manchester City şi a condus 45 de meciuri înainte de a se despărţi de aceasta în iunie 2008. După plecarea de la Manchester City, Eriksson a trecut pe la Leicester City, dar şi pe la echipele naţionale ale Mexicului, Coastei de Fildeş şi Filipine.
De asemenea, a avut o scurtă perioadă ca director de fotbal la Notts County, echipă din League Two, în 2009-2010. Ultimele sale cluburi au fost la Guangzhou R&F, Shanghai SIPG şi Shenzhen din Superliga chineză între 2013 şi 2017.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰