Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Țara din Europa devenită raiul investitorilor hotelieri. În 2023 a fost vizitată de 85,1 milioane de turiști, un record

Spania a depăşit Marea Britanie ca destinaţie preferată de investitorii hotelieri, datorită multelor contracte din domeniul ospitalităţii încheiate în această ţară, conform rezultatelor unui sondaj publicat duminică de cotidianul britanic Financial Times, relatează agenţia EFE. 

de Redactia Observator

la 14.04.2024 , 14:25

Țara din Europa devenită raiul investitorilor hotelieri. În 2023 a fost vizitată de 85,1 milioane de turiști, un record Țara din Europa devenită raiul investitorilor hotelieri. În 2023 a fost vizitată de 85,1 milioane de turiști, un record - Shutterstock

Marea Britanie a căzut pe locul doi, după ce ocupase prima poziţie în 2018 şi 2017, conform sondajului din 2024 elaborat de firma de servicii imobiliare CBRE, care mai menţionează Italia, Franţa şi Grecia între primele cinci destinaţii în care să se investească anul acesta capital.

Sondajul a fost elaborat în rândul a peste 60 de investitori, printre care proprietari de hoteluri, promotori şi fonduri private. "Spania prosperă datorită cifrelor record din turism şi performanţei operaţionale robuste a operatorilor hotelieri", a precizat responsabilul CBRE pe partea de hoteluri pentru Europa, Kenneth Hatton, pentru FT, potrivit Agerpres.

El a adăugat că "investitorii văd oportunităţi în Spania, atât în zona de coastă cât şi în zonele urbane".

Articolul continuă după reclamă

Suflul bun al sectorului hotelier, evidențiat

Pe acelaşi subiect

Se evidenţiază suflul bun al sectorului hotelier, care a impulsionat revenirea contractelor după pandemie şi se remarcă faptul că mai mult de două treimi dintre investitori intenţionează să aloce mai mult capital pentru contractele din această industrie, datorită randamentului comercial bun şi aşteptărilor privind o îmbunătăţire a condiţiilor de creditare, dacă ratele dobânzilor vor scădea.

Datele CBRE vin după o serie de mari tranzacţii derulate în Spania anul trecut, unde totalul investiţiilor a fost de 4,1 miliarde euro, cu 30% mai mare faţă de 2022 şi cu 70% peste nivelul din 2019.

Record de 85,1 milioane vizitatori străini

Printre acestea figurează, de exemplu, achiziţionarea a 17 hoteluri din Spania de la Fondul de capital imobiliar de către o serie de fonduri de investiţii suverane din Abu Dhabi. FT indică un record de 85,1 milioane vizitatori străini în această ţară, în 2023, cu 19% mai mulţi faţă de 2022.

Sondajul mai menţionează că, la nivel de oraşe, Londra şi-a menţinut prima poziţie, dar Madrid a urcat pe locul al doilea, depăşind Parisul, care va găzdui Jocurile Olimpice în această vară.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Țara din Europa devenită raiul investitorilor hotelieri. În 2023 a fost vizitată de 85,1 milioane de turiști, un record