Video Tunelurile unde s-ar adăposti liderii Hamas, ţinta numărul 1 a Armatei israeliene: pregătiri pentru "asaltul final". Corespondenţă Observator de pe front
Război Israel - Hamas. A venit "Ziua Furiei", avertizează mişcarea libaneză Hezbollah care a cerut simpatizanţilor din toată lumea să se revolte faţă de ce s-a întâmplat în Gaza. De cealaltă parte, Israelul a evacuat oraşele apropiate de graniţa cu Fâşia Gaza. În Sderot, unde se află şi echipa Observator, doar armata mai mişcă pe străzi.
Ce a însemnat "Ziua Furiei" pentru populaţia din Israel? "A fost mai degrabă învers, aici, pe linia frontului. Artileria israeliană a bombardat non-stop poziţii ale Hamas, situate în nordul provinciei Gaza. De dimineaţă şi chiar şi la această oră, tancurile, tunurile şi sistemele de rachete israeliene au ţintit infrastructura Hamas", transmite Cristi Popovici, trimis special în Israel.
Război Israel - Hamas. Vizita lui Joe Biden, în "Ziua Furiei"
"Tunelurile despre care se crede că i-ar adăposti pe liderii grupării sunt printre obiectivele pe care Israelul vrea să le distrugă cât mai repede. De asemenea, drone militare supraveghează perimetrul non-stop. Teroriştii Hamas sunt reperaţi, şi atunci se trage asupra lor. Consecinţa acestor strategii: numărul raidurilor venite dinspre Gaza pare să fie mai redus cu fiecare zi. Totuşi, ce Hamas reuşeşte să lanseze dinspre Gaza înspre Israel este interceptat de scutul anti-rachetă Iron Dome", adaugă Cristi Popovici, trimis special în Israel.
"Ce urmează? Când mare parte din puterea de luptă a Hamas va fi distrusă, se va trece la invazia terestră. Momentan, continuă procesul de recrutare. Am văzut foarte mulţi militari israelieni extrem de tineri, fete şi băieţi la 20 de ani, care sunt în taberele militare pregătite pentru asaltul final", mai spune Cristi Popovici, trimis special în Israel.
- Război Israel - Hamas LIVE TEXT. Joe Biden dă dreptate Israelului după explozia de la spitalul din Gaza. Spune că...
- "Ne bombardau și casa tremura". Mărturia familiei de irlandezi, blocată în iadul din Gaza. Supravieţuiesc cu 85...
- "Avem dovezi mai bune". Experţii dau verdictul în "atacul cu 500 de morţi" de la spitalul din Gaza. Ce se vede în...
Condiţii pentru formarea coridoarelor umanitare
După vizita preşedintelui american Joe Biden în Israel, premierul Beniamin Netanyahu a anunţat câteva condiţii pentru formarea coridoarelor umanitare.
"Israelul nu va permite ca ajutoarele umanitare să ajungă dinspre Israel spre Fâşia Gaza, atât timp cât ostaticii nu sunt eliberaţi. Se ştie de aproximativ 200 de persoane, însă nu se cunoaşte locaţia lor, care este starea lor - dacă mai sunt în viaţă, sau dacă au avut de suferit, maltrataţi de teroriştii Hamas. La fel, Israelul, va permite ca ajutoarele să vină dinspre Egipt, hrană şi apă. Condiţia esenţială este ca toate să ajungă la comunitatea de refugiaţă, nu la militanţii Hamas", a precizat Cristi Popovici, trimis special în Israel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰