Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un român a rămas fără maşina abia cumpărată, după ce a fost luată de viiturile din Grecia. "Pur şi simplu distrusă"

Sute de români sunt încă blocaţi în Grecia, unde viiturile catastrofale au rupt drumuri şi poduri şi au inundat oraşe şi staţiuni. Turiştii dintr-o staţiune de lângă Volos s-au uitat neputincioşi cum maşinile lor sunt luate de ape şi duse în mare. Salvatorii eleni le-au transmis că n-au cum să ajungă la ei. Alţi 100 de români au rămas în larg, pe feribotul care îi luase  din Skiathos. 

de Redactia Observator

la 07.09.2023 , 20:04

30 de turişti români au trăit coşmarul viiturilor în staţiunea Lefokastron, la 30 de kilometri de Volos. Puhoaiele de doi metri au rupt drumuri şi garduri şi au inundat case şi pensiuni.

Claudiu Simedru, turist: După cum vedeţi, aici avem toate maşinile care au fost în parcarea publică. Majoritatea lor au fost duse de către ape în mare. Peste 30 de maşini care erau acolo au sfârşit în mare.

Maşina nou-nouţă, târâtă de viituri

Vezi și

Bărbatul din Alba Iulia venise în Grecia cu maşina cumpărată în urmă cu două săptămâni. Apele au târât-o 20 de metri şi au proptit-o de un măslin.

Pe acelaşi subiect

Claudiu Simedru, turist: Asta e maşinuţa noastră, din păcate. Pur şi simplu distrusă. În interior. 

Viitura a venit în momentul în care turiştii se pregăteau să asiste la un concert. Artişti şi spectatori au fugit în pensiuni şi s-au refugiat pe acoperişuri pentru a nu fi luaţi de ape.

Claudiu Simedru, turist: Gândiţi-vă că era o curte superbă. Cu pavaj frumos. Era ceva extraordinar, un fel de rai, ca să zic. Şi acum au trăit şi oamenii aceştia iadul pe pământ. Uitaţi-vă cât e de rupt drumul. Aici au fost garduri mari. Nimic n-a mai rămas. 

Drumurile surpate de viituri

Viitura a rupt şi drumul de acces, care se confundă acum cu marea. 

Claudiu Simedru, turist: Nu ştim când o să putem pleca de aici. Nu ni s-a transmis decât faptul că sunt rupte poduri şi drumuri şi din păcate nu ne pot oferi niciun fel de informaţie exact când noi o să putem pleca.

Inundaţii catastrofale au fost şi în insula Skiathos. În jur de 100 de români care îşi făceau concediul aici s-au urcat pe feribotul de Volos pentru a scăpa de pericol. Însă au rămas blocaţi în larg. Ambarcaţiunea nu putea să tragă la ţărm din cauza valurilor. Au fost debarcaţi după mai multe ore de teroare. Iar acum încearcă să găsească o cale de întoarcere în ţară.

4 oameni au murit în Grecia

Cel puţin patru oameni au murit în Grecia, în urma inundaţiilor. Alţi şase sunt de negăsit. Printre şi un cuplu de austrieci aflaţi în luna de miere. Inclusiv Atena a fost lovită de viituri. Oamenii au fost pur şi simplu măturaţi de pe străzi de furia apelor.

Situaţia cea mai gravă este în zona Tesalia. Localnicii au fost nevoiţi să-şi salveze copiii de pe străzile transformate în râuri cu ajutorul saltelelor gonflabile. 

Este dezastru şi lângă Palmas, în centrul Greciei, unde o câmpie întreagă a fost inundată. Oameni şi animale s-au urcat pe acoperişuri pentru a scăpa cu viaţă. Iar podul care leagă regiunea de Volos a fost dărâmat, ceea ce face ca intervenţia autorităţilor să fie cu atât mai dificilă. Până în prezent, pompierii eleni au anunţat că au salvat 820 de persoane din zonele sinistrate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un român a rămas fără maşina abia cumpărată, după ce a fost luată de viiturile din Grecia. "Pur şi simplu distrusă"