Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Va intra Rusia în război cu NATO? Mircea Geoană: "Este prea mare asimetria de putere"

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, afirmă că Alianţa Nord-Atlantică nu observă, în acest moment, o intenţie a Federaţiei Ruse de a intra în conflict cu statele membre NATO. El susţine că Rusia nu are, de altfel, nici interesul şi nici capabilităţile de a intra într-un conflict cu o alianţă puternică, precum NATO, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 04.06.2022 , 08:22

Va intra Rusia în război cu NATO? Mircea Geoană: "Este prea mare asimetria de putere" Va intra Rusia în război cu NATO? Mircea Geoană: "Este prea mare asimetria de putere" - Profimedia Images

"Nu vedem astfel de intenţie din partea Rusiei şi trebuie să spunem, fără să ne facem prea mult vânt cu coada, că NATO este prea puternic şi mult prea mobilizat în acest timp pentru ca Rusia să fie un pericol pentru noi sau să facă un calcul atât de greşit, au greşit o dată, grosolan din punct de vedere calcul strategic cu Ucraina, cu atât mai puţin un risc de escaladare cu NATO”, a explicat Mircea Geoană.

El a spus că Rusia nu are nici interesul şi nici capacitatea de a intra într-un conflict cu NATO.

"Nu au nici interes, nu au nici capabilităţi şi este prea mare asimetria de putere între noi şi dânşii ca să încerce aşa ceva. Se chinuie cu Ucraina, o ţară mult mai mică, e cu atât mai puţin de crezut că se vor lua de piept cu o alianţă atât de puternică”, a adăugat Mircea Geoană.

Articolul continuă după reclamă

24 februarie 2022 va rămâne în istorie drept ziua în care începe cel mai mare asalt asupra unui stat european de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Bilanţul e teribil: cel puţin 4.000 de civili au murit până acum, aproape 700 sunt copii, iar mai bine de 14 milioane de ucraineni au fost nevoiţi să părăsească ţara. Rusia a ajuns să controleaze 20% din ţara vecină. Dar şi-a plătit victoria scump, cu pierderi pe front şi sancţiuni economice dure

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Va intra Rusia în război cu NATO? Mircea Geoană: "Este prea mare asimetria de putere"