Antena Meniu Search
x

Curs valutar

„Voi continua să o caut”. Povestea mamei care umblă din spital în spital pentru a-şi găsi fiica moartă în busculada din Seul

Tragedie. Este cuvântul care stă de ieri seara pe buzele locuitorilor din Coreea de Sud. Peste 150 de tineri au murit într-o busculadă produsă în timpul unei petreceri de Halloween din capitala Seul. Printre ei şi o tânără de 19 ani, care lasă în urmă o mamă îndurerată ce încearcă acum să o găsească, mergând dintr-un spital în altul. 

de Ovidiu Cojocaru

la 30.10.2022 , 16:47

Ultima dată când Ahn Yeon-seon și-a văzut fiica a fost sâmbătă, când tânăra de 19 ani i-a cerut bani ca să poată ieși să sărbătorească Halloween-ul împreună cu iubitul ei, scrie CNN.

Familii întregi, răpuse în faţa unei tragedii

Câteva ore mai târziu, Ahn a primit un apel de la iubitul fetei în care îi spunea că fiica ei a murit în busculada care a ucis 151 de persoane în cartierul vieții de noapte, Itaewon, din Seul.

Articolul continuă după reclamă

Ahn a declarat pentru agenția de presă Yonhap din Coreea de Sud că fiica ei a vrut să marcheze profite de această ocazie, pentru că iubitul ei urma să plece în armată. La șapte ore după ce Ahn și-a văzut fiica ultima dată, iubitul a sunat, plângând.

Pe acelaşi subiect

El a spus că a fost prinsă sub o grămadă de oameni mai bine de o oră și că a încercat să o scoată, dar nu a reușit”, a spus Ahn.

De atunci, Ahn şi-a căutat în spitale fiica, așteptând confirmarea a ceea ce i s-a întâmplat. Ea a vorbit cu jurnaliştii de la Yonhap, direct  de pe holurile de la Spitalul Universitar Soonchunghyang, unde au fost duse multe dintre victime.

În ciuda faptului că era tânără, fiica ei a început să lucreze devreme pentru a-și sprijini familia și a-și crește frații mai mici după moartea fulgerătoare a tatălui lor, a spus mama ei pentru presa străină. "Voi continua să caut", a spus îndurerată mama tinerei, Ahn.

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » „Voi continua să o caut”. Povestea mamei care umblă din spital în spital pentru a-şi găsi fiica moartă în busculada din Seul