Clădirea Primăriei Capitalei ar putea deveni obiectiv turistic
Clădirea Primăriei Capitalei ar putea deveni obiectiv turistic, putând fi vizitat atât de turişti, cât şi de bucureşteni, dacă proiectul de hotărâre în acest sens va fi aprobat miercuri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), informează News.ro

Clădirea Primăriei Capitalei ar putea deveni obiectiv turistic, putând fi vizitat atât de turişti, cât şi de bucureşteni, dacă proiectul de hotărâre în acest sens va fi aprobat miercuri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), informează News.ro
"Având în vedere importanţa culturală şi arhitecturală a imobilului Palatul Administrativ al Municipiului Bucureşti şi ţinând cont de fatul că a fost restaurat de curând, consider că introducerea în circuitul turistic al Capitalei va creşte atractivitatea Bucureştiului ca destinaţie culturală şi va stimula interesul bucureştenilor pentru propriul patrimoniu cultural, contribuind astfel la protejarea şi valorificarea acestei resurse importante de dezvoltare economică durabilă a Capitalei”, se arată în expunerea de motive.
Proiectul este propus de Roxana Wring, consilier general din partea USR.
Ea susţine, în expunerea de motive, că patrimoniul arhitectural al Capitalei nu este valorificat suficient, în 2016 atrăgând doar 1,1 milioane de turişti, mult mai puţin decât capitala Poloniei (8,5 milioane) sau capitala Cehiei (7 milioane).
- 14 martie, Sfântul Benedict din Nursia. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 14 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Evenimente în Bucureşti, vineri 14 martie. Ce nu trebuie să ratezi
- Eclipsă de Lună pe 14 martie 2025. Ce se va vedea pe cer
- Evenimente în Bucureşti, joi 13 martie. Ce nu trebuie să ratezi
De asemenea, Bucureştiul nu are o strategie de promovare a turismului cultural, se precizează în expunere, însă municipalitatea poate fi "un model de bună practică” prin integrarea clădirii în care funcţionează în circuitul turistic, aşa cum au făcut oraşele europene, având în vedere că aceasta este monument istoric.
Clădirea primăriei a fost construită de Elie Radu după planurile arhitectului Petre Antonescu între anii 1906 – 1910, în stil tradiţional, neoromânesc, pe terenul numit "Maidanul lui Duca”, vizavi de parcul Cişmigiu.
În imobil a funcţionat Ministerul Lucrărilor Publice, iar în timpul ocupaţiei germane (1916 – 1918), a fost transformat în Comandatura Generală Germană.
După Primul Război Mondial, instituţia a devenit Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când, din cauza bombardamentelor, a fost avariat. Clădirea a fost renovată, i s-a adăugat un etaj şi a devenit Primăria Generală, apoi Sfatul Popular al Capitalei. Până în 2010, în imobil a fost sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, iar după restaurare şi consolidare, la sfârşitul lui 2016 a redevenit sediul acesteia.
Sursă: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰