Observator » Ştiri externe » Zelenski critică dur discursul lui Putin: "Am auzit cu toții declarațiile lui previzibile și manipulatoare"

Zelenski critică dur discursul lui Putin: "Am auzit cu toții declarațiile lui previzibile și manipulatoare"

Zelenski critică dur discursul lui Putin Zelenski critică dur discursul lui Putin - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.03.2025, 22:30 | Modificat la 13.03.2025, 22:30

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat joi "vorbele manipulatoare" ale omologului său rus, Vladimir Putin, referitoare la propunerea americană de armistițiu de 30 de zile în războiul din Ucraina. Zelenski îl acuză pe liderul de la Kremlin că încearcă "să tărăgăneze lucrurile” pentru a putea continua conflictul, relatează AFP, scrie News.ro.

"Am auzit cu toții declarațiile previzibile și manipulatoare ale lui Putin ca răspuns la ideea acestui armistițiu", a declarat Zelenski în discursul său zilnic, difuzat pe rețelele de socializare.

Reacția lui Zelenski

Liderul ucrainean a cerut o creștere a presiunii asupra Moscovei.

Articolul continuă după reclamă

De cealaltă parte, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi în favoarea unui armistițiu, dar a precizat că acesta poate avea loc "doar dacă sunt rezolvate probleme importante”.