Antena Meniu Search
x

Mireasă depistată cu coronavirus, la nunta cu 350 de invitați din Oradea. Mirii încercau să plece în luna de miere

Vesti nu tocmai îmbucurătoare pentru cei 350 de invitați de la nunta din Oradea, unde socru mare era un fost adjunct al Poliției Bihor. Mireasa a fost convirmată pozitiv cu Covid-19. Nu se știe când s-a infectat, înainte sau după nuntă.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 14.10.2020, 19:02

- Profimedia/Foto de arhivă
  • Mireasa e pozitivă, mirele e negativ.
  • Cei doi s-au testat, intenționând să plece în vacanță

Potrivit procurorilor, în weekend-ul trecut, a avut loc o petrecere de nuntă, la o sală de evenimente din Oradea. În loc să respecte legislația în vigoare, organizatorii petrecerii au invitat peste 350 de persoane să se distreze alături de ei.

Polițiștii au spart distracția, dar, după nuntă, vestea a căzut ca un trăsnet pentru toți invitații. Mireasa a fost depistată cu coronavirus.

Tânăra s-a testat, luni, împreună cu sotul ei, pentru că ar fi vrut să meargă în luna de miere. Rezultatul ei a ieșit pozitiv, în timp ce proaspătul soț a ieșit negativ.

S-a declanșat o anchetă epidemiologică, în cadrul căreia tânăra a declarat un singur contact direct, pe soțul ei.

Toate persoanele care au participat la nuntă vor primi la domiciliu decizia prin care sunt obligate să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

La nunta au participat persoane nu doar din Bihor, ci si din Maramureş. Astfel, DSP Maramureş va primi lista persoanelor și se va ocupa cu transmiterea deciziilor.

Polițiștii au ajuns la sala de evenimente în jurul orei 21.00, când toată lumea se distra copios. Numărul participanţilor era de peste 350, cu 200 mai mult decât cel permis (100 în aer liber şi 50 în spaţii închise).

Deși invitații au întrebat dacă se va respecta numărul legal de persoane și nu vor avea probleme, gazdele au asigurat pe toată lumea că sunt în legalitate. Evident, nu erau.

"La petrecere au fost prezenți 356 de invitați, iar organizatorul nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase", informează autoritățile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Mireasă depistată cu coronavirus, la nunta cu 350 de invitați din Oradea. Mirii încercau să plece în luna de miere