Traian Băsescu, despre furtunile devastatoare din vest: 'Natura e natură, eu ştiu de când eram pe mare'
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, fostul preşedinte al Românei, a declarat duminică seara că furtunile ca cea din Vestul ţării sunt un efect al schimbărilor climatice şi că oamenii politici trebuie să decidă ce fel de dezvoltare se va produce în continuare, bazată pe poluare sau pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

"E foarte greu să lupţi cu natura. Am avut informaţiile, meteorologii ne anunţă de două zile că acel ciclon din Italia se îndreaptă şi către România. Am ştiut, însă şi dacă ştii, nu poţi să prevezi ce copac va fi rupt din rădăcină sau ce poartă se va prăbuşi. Natura e natură, eu ştiu de când eram pe mare. Dar este clar că există un efect a ceea ce specialiştii numesc schimbări climatice, o încălzire relativ rapidă a climei. Acesta sunt costurile nesăbuinţei noastre pentru că reuşim să distrugem şi să poluăm atmosfera în numele dezvoltării. Probabil a venit timpul ca oamenii politici să decidă ce fel de dezvoltare vom avea în continuare, continuăm să mai poluăm atmosfera, să distrugem stratul de ozon în ritmul în care am făcut-o până acum sau cădem toţi la o înţelegere că trebuie să reducem emisiile de carbon în atmosferă? Din păcate, SUA s-au retras din Acordul de la Paris, prin care se stabilea reducerea de noxe, SUA fiind unul dintre marii poluatori ai lumii', a arătat Băsescu la o televiziune de ştiri.
Acesta a subliniat că primarii au ceva de învăţat de pe urma vijeliilor de duminică seara, în sensul consolidării acoperişurilor şi a panourilor publicitare.
Sursa: Agerpres
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰