Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Va cere România arme nucleare de la SUA, după modelul Poloniei? Răspunsul generalului Virgil Bălăceanu

Generalul Virgil Bălăceanu consideră că România nu va solicita mutarea de arme nucleare pe teritoriul său, așa cum a făcut Polonia, deoarece este o țară precaută, lipsită de proactivitate în domeniul apărării. În schimb, Polonia se înarmează masiv, pregătindu-se pentru o eventuală confruntare cu Rusia.

de Redactia Observator

la 13.03.2025 , 17:19

Va cere România arme nucleare de la SUA, după modelul Poloniei? Răspunsul generalului Virgil Bălăceanu Generalul Virgil Bălăceanu, în platoul Observator - Observator

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a afirmat, întrebat dacă şi România ar putea cere, după modelul polonez, ca SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul său, că ţara noastră nu va face aşa ceva pentru că este "foarte temătoare" şi nu este proactivă, nu realizează proporţia nevoilor de apărare şi de securitate în ideea descurajării unui eventual agresor, relatează news.ro. 

Declaraţia a fost făcută în contextul în care preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti.

"România nu va cere aşa ceva pentru că România este temătoare din toate punctele de vedere. Foarte temătoare. Nu este proactivă. Şi nu-şi realizează proporţia nevoilor de apărare şi de securitate în ideea descurajării unui eventual agresor. Polonia, de mai mult timp, discută problema prezenţei armelor nucleare tactice americane, care nu sunt nişte focoase nucleare, sunt nişte bombe de aviaţie B61 de mai multe categorii, care înseamnă o dislocare în mai multe state europene, o sută - o sută şi ceva de bucăţi. Şi Polonia a luat spre analiză şi există deocamdată la nivelul unor discuţii politice o asemenea idee. Polonia se înarmează din absolut toate punctele de vedere, aplicând  principiile apărării teritoriale. Polonia, pe lângă forţele terestre, forţele aeriene, forţele navale, forţele de operaţii speciale, au a cincea categorie de forţe, forţele teritoriale. Noi (n. red. România) suntem mult rămaşi în urmă, nu abordăm, ca studiu de caz, problematica apărării teritoriale", a declarat, joi, la Digi24, generalul Virgil Bălăceanu.

Articolul continuă după reclamă

În contextul întâlnirii de joi, de la Moscova, dintre Vladimir Putin şi preşedintele belarus Alexander Lukaşenko, şi al unor temeri ale europenilor privind desfăşurarea unor exerciţii militare comune ale celor două ţări, generalul Bălăceanu a spus că obiectivele lui Putin sunt clare şi că acesta vrea demilitarizarea Ucrainei, reducerea armatei ucrainene la 80.000 de oameni.

Pe acelaşi subiect

"Depinde de proporţia acestor exerciţii. Dacă vorbim de exerciţii cu 10.000 - 15.000 de oameni, rămân la stadiul de exerciţii, nu au niciun gen de ameninţare. Dacă vorbim de exerciţii care vor aduce peste 100.000 de oameni, puţin probabil, dar trebuie să le luăm în calcul (...) este un semn că pregăteşte posibila invazie. De aici e sigur că aceste exerciţii trebuie să fie atent monitorizate", a afirmat Bălăceanu.

Potrivit generalului, problema este mai amplă pentru că, vorbind despre Belarus şi despre punctele de pace ale lui Putin, acesta vrea "slăbirea Ucrainei". "Ucraina, cu o armată redusă la 80.000 de oameni fără o prezenţă a forţelor de descurajare/menţirere a păcii, cu înlăturarea, pentru că asta şi vrea, de la putere a lui Zelenski, cu neutralitatea care este vehement cerută de către Federaţia Rusă, vom asista, în aceste condiţii, la o Ucraină care n-are nici propriile sale condiţii de securitate prin propriile sale forţe armate", a spus Bălăceanu.

Generalul Bălăceanu a explicat că Vladimir Putin ar vrea Ucriana "inclusă în sistemul rusesc". "Proiectul legat de Uniunea Statală, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, Republica Moldova rămâne valabil. Proiectul legat de sferă de influenţă în România rămâne valabil. Sigur că acum are un punct de respingere. Pentru că ei văd o direcţie, o zonă care să le fie favorabilă. Ei văd o perspectivă în zona de sud-est a Europei, interconectată cu cea centrală, în care să aibă posibilitatea unei prezenţe militare, având prezenţă militară în Belarus şi gândindu-ne la Uniunea Statală, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, Republica Moldova, vor avea prezenţă militară la solicitarea acestor state, dar cu o conducere pro-rusă, inclusiv ca în cazul Belarusului, care are arme nucleare tactice. De cealaltă parte, are state prietenoase, Slovacia, Ungaria, ar fi vrut ca şi România să devină un stat prietenos, ar vrea ca Bulgaria să devină un stat prietenos şi iată o zonă extrem de controlată de către ruşi, să-i spunem zona AXA Nord-Marea Neagră. Cam acesta este obiectivul pe care şi-l propune Putin", a mai declarat generalul Virgil Bălăceanu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?
Observator » Evenimente » Va cere România arme nucleare de la SUA, după modelul Poloniei? Răspunsul generalului Virgil Bălăceanu