Video Freddy și Frida, tigrii siberieni de la Zoo Oradea, au adus pe lume doi pui. Surioarele cu ochi de smarald sunt adorate de vizitatori
La Zoo din Oradea e sărbătoare mare, după ce, luna trecută, a fost adusă pe lume o pereche de tigri siberieni. Micile feline, două fetiţe pufoase cu ochi ca de smarald, sunt vedete printre vizitatori. Ele pot fi admirate prin geamurile ţarcului în care locuiesc alături de mama lor. Nașterea puilor este primită cu mare bucurie mai ales că, în urmă cu doi ani, aceeași tigroaică a mai adus pe lume doi puiuți. Un lucru ce se petrece extrem de rar în captivitate.
Copiii, dar și părinții lor, se înghesuie să vadă cum se joacă felina cu puii ei sau cum îi îngrijeşte. "Sunt două fetiţe, au în jur de 5 kg şi este a doua oară când această pereche are pui", explică îngrijitorul. "Foarte frumoşi, am venit că i-am văzut la televizor şi am venit să îi vedem şi noi", spune o femeie.
Doi pui de tigru siberian s-au născut la Zoo Oradea
Împreună cu dascălii, cei mici au fost aduși în grupuri organizate atât din Bihor cât și din alte județe, să vadă cu ochii lor familia de tigri. "Am venit cu copilaşii să vedem animăluţele şi cel mai interesant ni s-a părut familia de tigri siberieni pentru că sunt rari şi puişorii sunt drăguţi şi micuţi", spune o educatoare.
Micuțele feline lenevesc cât e ziua de lungă pe lângă mama lor, de care vor rămâne atașate cel puțin până la 18 luni. Nu au încă nume. Așa că vizitatorii au venit deja cu propuneri și idei. Părinții celor doi pui sunt Freddy și Frida, aduși acum 3 ani din Slovacia şi care s-au adaptat perfect la condițiile noastre.
"Se simt bine, de aceea se şi reproduc. Noi ne bucurăm că avem a doua tură de pui. Momentan stau doar cu mama lor. Urmează, după vaccinările şi deparazitările obligatorii, să îi lăsăm şi afară în ţarc la soare", a declarat Alex Sîrbu, medic veterinar la Zoo Oradea.
Anul trecut, în toată Europa, s-au născut 25 de pui de tigru siberian. În natură, mai există doar aproximativ 600 de exemplare sălbatice, iar cercetătorii fac eforturi mari pentru a salva această specie de la dispariție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰