Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare la premiera „House of Gucci”, la Londra. A păşit pe covorul roşu alături de Lady Gaga și Salma Hayek

Filmul "House of Gucci" a avut premiera mondială la Londra. Evenimentul s-a transformat într-o paradă de modă pentru vedete, care au strălucit în ţinutele prestigioasei case italiene. Apariţiile spectaculoase ale starurilor Lady Gaga, Salma Hayek sau Mădălina Ghenea au făcut înconjurul lumii. Fanii din România mai au de aşteptat pentru a viziona filmul. Pelicula va avea premiera în cinematografele din ţara noastră pe 24 noiembrie.

de Redactia Observator

la 10.11.2021 , 17:01

Timp de 2 ore şi 37 de minute, toţi cei prezenţi la premiera de la Londra au simţit că fac parte din familia italiană care a revoluţionat industria modei. Extravaganţa şi eleganţa au fost cuvinte cheie şi pe covorul roşu.

În centrul atenţiei, a fost Lady Gaga. Artista a purtat o rochie mov spectaculoasă, la care a asortat mănuşi negre, pantofi cu toc înalt şi bijuterii din aur.

În film, Lady Gaga o interpretează pe Patrizia Reggiani, fosta soţie a lui Maurizio Gucci, care a fost acuzată şi condamnată pentru asasinarea lui în 1995. Lady Gaga s-a pregătit timp de 9 luni pentru acest rol.

Vezi și

Lady Gaga, artistă: Nu cred că acest personaj mă va părăsi vreodată cu totul, dar cu siguranţă ştiu care sunt părţile ei pe care aş vrea cu disperare să le las în urmă.

Pe acelaşi subiect

Când va avea filmul "House of Gucci" premiera în România

Rolul unei alte femei cel puţin la fel de emblematice, Sofia Lauren, este interpretat de Mădălina Ghenea. Modelul le-a arătat fanilor de pe Instagram imagini de pe covorul roşu. La Londra, românca a purtat o rochie neagră spectaculoasă, cu un decolteu adânc. Salma Hayek a strălucit într-o rochie aurie, Jared Leto a purtat un costum de catifea albastră şi bijuterii din argint, în timp ce Adan Driver a preferat un costum clasic negru cu cămaşă albă.

Filmul regizat de Ridley Scott va avea premiera în cinematografele din România pe 24 noiembrie. Data simbolică marchează 100 de ani de la lansarea casei de modă Gucci.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Inedit » Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare la premiera „House of Gucci”, la Londra. A păşit pe covorul roşu alături de Lady Gaga și Salma Hayek