Studenţii români lansează mâncarea viitorului
Parizer cu cătină, pâine cu proteine din peşte sau prăjituri cu lavandă. Nu sunt rodul imaginaţiei bucătarilor, ci invenţiile unor tineri români care vor să facă revoluţie în gastronomie. Au creat astfel variante la fel de gustoase, dar mult mai sănătoase care înlocuiesc E-urile.
Parizer cu cătină, pâine cu proteine din peşte sau prăjituri cu lavandă. Nu sunt rodul imaginaţiei bucătarilor, ci invenţiile unor tineri români care vor să facă revoluţie în gastronomie. Au creat astfel variante la fel de gustoase, dar mult mai sănătoase care înlocuiesc E-urile, conservanţii şi coloranţii din produsele alimentare.
Arată ca parizerul obişnuit, dar conţine un ingredient neobişnuit: cătina. Cunoscută ca remediu natural, ar putea fi soluţia viitorului. Înlocuieşte nitritul de sodiu, un aditiv care se găseşte în aproape toate preparatele din carne.
Şi pâinea este mai sănătoasă dacă în ea este adăugată proteină din peşte.
- A fost găsită Larisa, copila de 12 ani dispărută ieri în Galaţi. Un jandarm în timpul liber a recunoscut-o şi...
- Asistent din Galaţi, implicat într-un accident grav. A fost luat pe targă chiar de colegii lui de la Ambulanţă
- "L-a găsit în genunchi pe spate". Băieţelul de 4 ani al lui Cătălin a suferit un şoc când şi-a văzut tatăl...
- "Au resuscitat o oră şi nicio şansă". Cătălin a murit electrocutat în seră, sub ochii băieţelului său....
- El este tânărul din Galați care a murit electrocutat în propria seră, la Matca. Martor la tragedie a fost...
Sunt doar câteva din invenţiile studenţilor şi cercetătorilor de la Universitatea Dunărea de Jos. Aceştia s-au inspirat din obiceiurile bunicilor noştri şi au creat aromatizanţi naturali.
Transformate în pulbere, cojile de vinete, de struguri sau de ceapă pot fi buni coloranţi. Aşa vopseau bătrânii ouăle de Paşte.
Cu ajutorul unor proteine din zer, produsele din lapte vor avea garanţie mai mare.
Pentru toate aceste produse sănătoase, studenții, dar şi cercetătorii români au obţinut 10 medalii de aur la o compertiţie de invenţii din Chişinău. Câteva produse au fost deja brevetate, aşa că, în curând, le vom găsi pe rafturi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰