Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mamă obligată să plătească pensie alimentară violatorului care a lăsat-o însărcinată. Bărbatul a câştigat custodia fetei lor după 16 ani şi ar fi abuzat-o şi pe ea

O femeie din Louisiana al cărei violator a obţinut custodia fiicei concepute în timpul atacului sexual spune că nu a fost niciodată acuzat datorită legăturilor sale cu departamentul local de poliție. Femeia l-a acuzat de asemenea că a drogat-o şi abuzat-o sexual şi pe fiica lor de 16 ani.

de Larisa Andreescu

la 16.06.2022 , 11:19

Crysta Abelseth şi fiica ei (stânga) ; Barnes (dreapta) Mamă obligată să plătească pensie alimentară violatorului care a lăsat-o însărcinată - Facebook

Crysta Abelseth, acum în vârstă de 32 de ani, susține că John Barnes a violat-o în 2005, după ce a acceptat să o conducă acasă în Ponchatoula, un oraș de 6.000 de locuitori situat la 80 de mile nord de New Orleans. Tânăra avea 16 ani la acea vreme, iar el 30. Vârsta de consimțământ în Louisiana este de 17 ani, ceea ce înseamnă că, chiar dacă ea ar fi consimțit, actul ar fi fost considerat viol legal: o infracțiune pedepsită, în cele mai severe cazuri, cu închisoare pe viață.

Bărbatul ar fi drogat-o şi violat-o în 2005, când tânăra avea doar 16 ani, iar el 30

Femeia, acum căsătorită şi mamă a 5 copii, a declarat pentru Daily Mail că este sigură că violatorul nu a primit nicio pedeapsă tocmai pentru că are un renume în oraş şi foarte multe conexiuni cu persoane influente din poliţie. Barnes conduce o companie de design grafic, iar poliţia din Ponchatoula se numără printre clienţii săi.

Articolul continuă după reclamă

„M-a amenințat în mod direct, spunând că are conexiuni uriaşe în sistemul de justiție și înstanţă”, a declarat Crysta pentru DailyMail.com. Întrebată de ce crede că bărbatul a scăpat de urmărirea penală, femeia a spus că vina a fost „în cadrul sistemului de justiție”. „Eu cred că oamenii pot pune cele două piese una lângă cealaltă şi pot înţelege de ce, a adăugat ea.

Pe acelaşi subiect

Pe 25 februarie, Crysta l-a acuzat pe Barnes că și-a abuzat sexual propria fiică. „Copilul m-a contactat pe 23 februarie 2022 cu suspiciunea că tatăl ei a drogat-o și a agresat-o sexual două nopți la rând”, se arată în documentele instanței.

Femeia a declarat că Spitalul de Copii din New Orleans a confirmat că au existat dovezi clare în privinţa agresiunii sexuale: „Fiica mea, copil minor, a fost concepută ca urmare a unui viol al inculptaului asupra mea când eram o minoră de 16 ani. Bănuiesc că a folosit droguri pentru a mă seda, deoarece nu mă puteam mişca deloc în timp ce mă viola. Acum se presupune că a comis aceeaşi crimă odioasă fiicei noastre de 15 ani”.

Relaţiile cu poliţia l-au ţinut pe violator departe de închisoare

Pe 18 martie, acuzațiile au fost respinse însă de instanță, constatându-se că „probele medicale nu susțin acuzațiile”.

Pe 20 martie, a pierdut custodia fiicei sale și a fost forțată să îi plătească lui Barnes, în vârstă de 46 de ani, pensie alimentară pentru copii: în plus, ea spune că bărbatul le blochează apelurile telefonice zilnice mandatate de instanță. Femeia ar fi pierdut custodia fiicei sale după ce i-a dat acesteia un telefon, despre care Barnes susţine că minora îl folosea pentru a-i trimite mesaje cu tentă sexuală iubitului ei şi pentru a poșta TikTok-uri cu conţinut explicit. Întrebată ce informaţii are despre starea copilei sale, femeia a răspuns siderată: „Nu ştiu”.

Barnes susţine de cealaltă parte că toate acuzaţiile sunt false şi că însuşi Crysta i-a spus fetei să inventeze acuzaţiile de abuz sexual, în încercarea de a fi arestat. El subliniază că femeia îi permitea adolescentei să facă sex cu iubitul ei şi că telefonul era folosit de cei doi minori pentru a-şi trimite mesaje cu conţinut explicit sexual. De asemenea, s-a plâns că fiica lui a fost dusă la un consilier fără să aibă vreo nevoie şi fără permisiunea acestuia.

Femeia nu a spus nimănui că a fost violată de teama că se va face de ruşine

Drama Crystei a început în 2005 când a mers la barul Pine Street, Ponchatoula Pub, împreună cu doi dintre prietenii ei, pentru că unul dintre frații prietenilor ei lucra în bar. Barnes era prieten cu fratele, dar ea nu-l întâlnise niciodată până atunci. După câteva discuţii amicale, Barnes s-a oferit să o conducă pe tânără, pe atunci minoră, acasă. Prietenii ei au plecat la rândul lor cu altcineva, lăsându-i pe Barnes şi pe Crysta singuri, în maşina lui. Tânăra băuse şi se simţea euforică, aşa că a acceptat ajutorul acestuia de a o conduce acasă, fără să se gândească la teroarea care avea să i se întâmple.

„În loc să mă aducă la mine acasă, John Barnes m-a adus la el acasă. Acolo unde m-a violat”, a mărturisit ea, recunoscând că nu a spus nimic nimănui, nici prietenilor, nici familiei. „Am simțit că oamenii aveau să mă facă de ruşine, că nu trebuia să fac asta, asta. Acum ei mă fac de ruşine, dar nu-mi pasă”. La acel moment, părinţii credeau că tatăl copilului era iubitul ei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Toată lumea a presupus că el era. Şi el ar fi vrut să fie”, a continua Crysta, menţionând că nu s-a gândit niciodată să întrerupă sarcina. „Eram îngrozită, dar niciodată nu am avut vreo îndoială gândinu-mă dacă să avortez. Bănuiesc că itnervenise instinctul maternal.”

În primii cinci ani din viața fiicei sale, Crysta ajunsese să trăiască în pace şi linişte. Nu-l mai văzuse pe violatorul ei, în ciuda faptului că ambii locuiesc în acelaşi oraş, însă a reuşit să nu se mai intersecteze. „Singura dată când am ajuns în aceeași vecinătate cu el a fost când aceeași prietenă cu care eram a vrut să se oprească în acel bar și să-l salute pe fratele ei. Și Barnes era cu el. Se pare că a întrebat de mine. Dar habar n-am ce a spus”, a adăugat el.

Momentul în care violatorul a aflat că este tată

Cinci ani mai târziu însă, în 2010, lumea ei avea să fie dată peste cap când Barnes avea să afle că el este tatăl copilei sale. Ulterior, un test ADN a dovedit că era adevărat. A început procedurile legale fără să stea pe gânduri, încercând să obţină custodia fetei de la mama ei, în ciuda traumelor pe care deja i le provocase.

„Mă aducea în instanță de două sau trei ori pe an – făcea dosar după dosar”, a spus ea. „A fost epuizant din punct de vedere emoțional – am fost târâtă prin toate astea. Toţi acei ani de taxe legale şi datorii”

Pe 3 octombrie 2011, instanța a acordat perechii custodia comună. Conflictele privind întreținerea copilului și creșterea copilului însă au continuat: în ianuarie 2013, Abelseth a depus documente judiciare susținând că Barnes avea un alt caz de custodie în curs, având un alt copil cu Amiee Ball. Crysta Abelseth a spus că inclusiv Amiee Ball a depus acuzații de abuz domestic împotriva lui Barnes.

Ştiam gravitatea situaţiei. Toate înfăţişările în instanţă m-au făcut să retrăiesc asta iar şi iar. Dar aveam dreptate şi voiam să îl văd după gratii”, a continuat femeia.

Rămâne neclar de ce Barnes nu a fost niciodată acuzat. Ea crede că raportul de agresiune sexuală pe care l-a depus împotriva lui la Biroul Șerifului Parohiei Tangipahoa nu a fost investigat în detaliu niciodată. „Nu a fost niciodată repartizat unui detectiv și nimic nu a fost investigat”, a susținut ea într-un interviu acordat unui post de televiziune local.

Fiica l-a acuzat că ar fi agresat-o sexual

Departamentul șerifului a declarat pentru WBRZ că ancheta este deschisă și în curs de desfășurare, dar nimic nu s-a schimbat din 2015. În aprilie 2021, adolescenta și-a acuzat tatăl că a lovit-o peste față, pe fondul disputei în ceea ce priveşte telefonul mobil pe care îl avea de la mamă. Atunci, Crysta a depus un nou raport de acuzaţii la Biroul Șerifului Parohiei Tangipahoa, dar oficialii au ajuns la concluzia că „nu există semne sau indicii potrivit cărora ar fi agresată.

Sean Cassidy, avocat la Louisiana Foundation Against Sexual Assault, a declarat pentru WBRZ că nu a întâlnit niciodată un caz ca acesta. „Pare destul de simplu că nu numai că a avut loc o crimă, dar, ca urmare a crimei, această persoană nu ar trebui să aibă custodia copilului”, a spus el.

În plus, Stacie Triche, o activistă care a înființat organizația Salvați vieți, a ajutat-o pe Crysta să pătrundă în sistemul juridic. „Când am aflat că este o victimă a violului și că acest violator ar putea obține custodia completă, atunci am intervenit și am spus că trebuie făcut ceva în privința asta”, a spus ea pentru WBRZ. „A fost forțată să-i plătească pensie alimentară violatorului. Forţată să-i plătească violatorului pensie alimentară şi taxe legale şi să renunţe la custodia copilei sale, un produs al violului. Nu are niciun sens”.

Bărbatul a obţinut custodia completă a fiicei sale; mama, oblgiată să plătească pensie alimentară

Triche a declarat pentru DailyMail.com că a fost uimită de „aroganța” lui Barnes şi de tupeul cu care a cerut sprijin financiar de la Crysta. Barnes a primit custodia comună în 2015; în martie a acestui an însă, bărbatul a câștigat custodia completă. Unul dintre motivele pierderii custodiei, a spus Crysta, a fost o acuzație conform căreia adolescentei i s-a dat un telefon mobil fără consimțământul lui Barnes și la care el nu avea acces. Pe baza acestui motiv el a susţinut în instanţă că femeia a încălcat acordul custodiei comune.

Întrebată cum reacționează mica comunitate rurală din Louisiana la cele întâmplate, femeia recunoaşte că părerile sunt împărţte. Barnes, cu nouă licenţe de vânătoare în Missouri, Arkansas și Mississippi, este şi a fost mereu bine cunoscut în comunitate. Oamenii îl cunosc ca fiind o persoană bună, nu un violator care i-a distrus viaţa unei tinere de 16 ani, iar ani mai târziu, fiicei sale.

„Prietenii lui îl apără, dar în cea mai mare parte a timpului nu stau să citesc comentariile online. Majroitatea oamenilor au fost uimitori şi buni cu mine”. Întrebată ce i-ar spune violatorului ei dacă l-ar vedea, Crysta tace.

Nu ştiu. El ştie ce a făcut”, a conchis femeia.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Mamă obligată să plătească pensie alimentară violatorului care a lăsat-o însărcinată. Bărbatul a câştigat custodia fetei lor după 16 ani şi ar fi abuzat-o şi pe ea