O mamă și-a aruncat fetița de 3 ani în adăpostul ursului, la o grădină zoologică uzbecă. Momentul a fost filmat de camere
Moment șocant filmat, zilele trecute, la o grădină zoologică din Tașkent, capitala Uzbekistanului, unde o tânără a fost surprinsă în timp ce își aruncă fiica de 3 ani în adăpostul unui urs masiv.
Camerele de supraveghere o arată pe femeie ridicând-o pe micuță în aer, punându-o pe gardul care delimitează spațiul vizitatorilor de cel al animalului, iar apoi aruncând-o, de la 5 metri înălțime, în zona unde se afla ursul Zuzu.
Citeşte şi: Decizie radicală a familiei lui Michael Schumacher
Din fericire, copila nu a fost atacată de animal. Vizibil uluit de invazia bruscă, ursul s-a grăbit să verifice ce se întâmplă. S-a apropiat de fetiță, a adulmecat-o, apoi a plecat. Personalul grădinii zoologice a intervenit prompt și a scos animalul din adăpost, luând-o pe micuța prăbușită pe caldarâm. Deși fata nu a fost rănită de urs, ea a suferit leziuni în urma căderii de la înălțime.
- Bărbat atacat de urs, în Vrancea. Doi vecini au omorât animalul cu furci şi topoare, alertaţi de strigătele...
- Mărturisiri de groază ale localnicilor care au dat nas în nas cu ursul, în Braşov: "Căţelul latră în sus....
- Ce faci când te întâlneşti cu ursul pe stradă? Îi dai prioritate şi mergi mai departe: păţania unui...
Mama riscă 15 ani de închisoare
Procurorii din Uzbekistan au deschis o anchetă penală în acest caz, mama copilei fiind suspectată de tentativă de omor. Se pare că femeia în vârstă de 30 de ani suferea de depresie și ar fi primit consiliere psihologică. Potrivit presei locale, soțul tinerei este plecat la muncă în Rusia.
Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă până la 15 ani după gratii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰