Galerie foto O tânără diagnosticată cu "tumoare cerebrală falsă" se confruntă cu dureri cumplite de cap şi pierderea vederii, în Anglia. Medicii nu au un remediu: „Mi-e frică"

Kim Slater, în vârstă de 30 de ani, din Bristol, a crezut că ar putea avea o tumoare pe creier când a început să aibă brusc probleme cu vederea şi dureri care de-abia o lăsau să se ridice din pat. Teste au arătat însă că suferă de hipertensiune intracraniană idiopatică (IIH). A aflat diagnosticul, reprezintă o afecţiune rară, care nu are nici o cauză sau vindecare cunoscută, în decembrie 2019, la şase luni după ce a început să aibă simptomele.

„Când am fost diagnosticată mă aflam în cel mai rău moment al meu. Aveam dureri cumplite de cap, asemănătoare migrenei, în fiecare zi. Eram ameţită, aveam greţuri şi eram drenată emoţional. Durerea era epuizantă, aveam confuzii, nu puteam vorbi corect şi uitam lucrurile din cauza unei senzaţii de ceaţă cerebrală”, a povestit tânăra.

Medicii nu au ştiut iniţial cu ce se confruntă

Când a mers prima dată la medicul de familie cu o „listă uriașă” de simptome, medicul ei a rămas „total confuz”. A făcut o tomografie, iar rezultatele au fost clare: IIH, o afecţiune extrem de rară care apare la una din 100.000 de persoane şi provoacă simptome asemănătoare tumorii cerebrale, inclusiv modificări ale vederii şi dureri de cap. Nu există o tumoare, dar pacientul se simte ca şi când ar avea una. La un doctor optician a mers în noiembrie 2019, când şi-a dat seama că nu mai vede bine. A doua zi s-a întors pentru analize, însoţită de mama ei, Liz.

„Doctorul mi-a spus că nu vrea să mă îngrijoreze aşa că nu vrea să-mi spună care este problema până nu va şti cu siguranţă, dar că trebuie să fac o scanare tomografică de urgenţă. Iubitul meu Liam s-a mutat la mine şi m-a ajutat cu absolut orice, de la gătit până la curăţenie, m-am ajutat inclusiv să merg la baie în anumite zile deosebit de grele. Mama şi cu mine am început să mergem destul de des la spital pentru analize dar fără să ştiu nimic, până când am rupt tăcerea şi am întrebat: «Caută o tumoare pe creier, nu-i aşa?». Mama e o femeie care vorbeşte drect, aşa că mi-a răspuns cu sinceritate că da, asta fac, dar că ne vom ocupa de orice s-ar întâmplat”, a povestit Kim.

Din fericire, analizele au dezvăluit că nu există nicio tumoare pe creierul ei, dar vestea bună nu a fost însă destul de îmbucurătoare.

„Încă nu aveam un răspuns real și în cele 10 minute de cercetare despre IIH făcute în drumul spre casă mi-am dat seama că rezultatul nu era deloc grozav. Din punct de vedere academic nu exista aproape niciun document care să facă referire la o asemenea afecţiune, iar toate poveştile anecdotice păreau a fi tragedii legate de pierderea vederii sau trăirea cu durerea pentru totdeauna”, a adăugat tânăra.

Kim recunoaște în anumite momente că s-a simțit atât de deznădăjduită încât și-ar fi dorit chiar să aibă o tumoare, astfel încât să poată fi îndepărtată și să revină la normal.

„O tumoare ar fi fost mai ușor de înțeles, pentru mine și pentru toți ceilalți din jurul meu”, a spus ea.

Afecţiunea ar avea o legătură cu obezitatea

Odată cu diagnosticul şi starea ei de sănătate s-a înrăutăţit, iar vedea a avut de asemenea de suferit. A aflat apoi că ar exista o legătură între obezitate şi IIH şi a fost îndemnată să slăbească câteva kilograme. Cu toate acestea, Kim are antecedente de tulburări alimentare, ceea ce înseamnă că pierderea în greutate nu este un proces foarte simplu de îndeplinit: „Mă consider recuperată în ceea ce priveşte tulburarea alimentară, dar este încă în capul meu în fiecare zi și a revenit cu o răzbunare acum când ştiu că sunt ţintuită la pat şi lipsită de valoare. Îmi fac griji cu privire la vedere în fiecare zi, dar simt că sunt blocată şi trebuie să aleg între asta şi sănătatea mea mentală. Aș prefera să ajung oarbă decât să fiu împinsă spre sinucidere de tulburarea mea alimentară”

Iubitul lui Kim, Liam, a devenit omul ei de suflet din ziua în care a aflat diagnosticul, relatează Mirror. A ajutat-o cu sarcinile zilnice şi a îngrijit-o mai ales cât timp a fost ţintuită la pat timp, în ultimele patru luni. Recent, tânăra descoperise un neuro-oftalmolog şi un medic de familie care o tratează fără nevoia de a scădea în greutate. Tratamentul prescris pentru a controla afecţiunea a încetat însă să funcţioneze.

„Mi-e frică să orbesc, mai ales pentru că nu știu cum va fi”, a spus ea. „Prin ani de terapie mi-am dat seama că, deși unele lucruri nu pot fi schimbate, poţi să te îmbogăţeşti din ele şi să înveţe să accepţi lucrurile aşa cum sunt. Mă întreb însă, cum mă voi raporta la lume dacă îmi pierd vederea? Îmi voi pierde independența? Mă voi simți și mai izolată? Cea mai înspăimântătoare parte pentru mine este să mă simt scăpată de sub control”.

Kim se confruntă acum cu posibilitatea de a introduce un șunt pentru a scurge lichidul din creier în stomac. Deși se luptă zilnic cu afecţiunea, Kim și-a găsit alinare într-o comunitate online de bolnavi de IIH: „Nu este deloc ușor, dar tot ce pot face este să profit la maximum de ziua de azi, să trăiesc în prezent şi să nu fiu prea dură cu mine”

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰