Foto Profesoară de 66 de ani, omorâtă în bătaie de doi adolescenţi de 16 ani, în SUA. Copiii femeii nu se pot opri din plâns: "Mama a fost un înger de femeie"
Doi studenţi din Iowa au folosit o bâtă de baseball pentru a-şi revărsa toată furia asupra unei profesoare de spaniolă de 66 de ani. Cei doi băieţi au urmărit-o şi au bătut-o până şi-a dat ultima suflare, susţin autorităţile.
- Profesoară de 66 de ani, omorâtă în bătaie de doi adolescenţi de 16 ani, în SUA. Copiii femeii nu se pot opri din plâns: "Mama mea a fost un înger de femeie"
Potrivit unor noi acuzații îngrozitoare împotriva lui Jeremy Goodale și Willard Miller, ambii în vârstă de 16 ani, cei doi au folosit o bâtă de baseball pentru a o ucide pe Nohema Graber. Incidentul îngrozitor a avut loc într-un oraş liniştit din Iowa, Fairfield, în noiembrie 2021.
Noi detalii cutremurătoare din anchetă
Documentele proaspăt obținute din partea poliţiei dezvăluie, de asemenea, că femeia plecase de la şcoală în ziua fatidică şi intrase într-un parc din localitate, în jurul orei 16. A plecat cu maşina 42 de minute mai târziu, urmată de un camion. Potrivit detaliilor din anchetă, un prieten al lui Goodale a arătat poliţiei mesaje Snapchat care indicau că cei doi băieţi „planificaseră, executaseră şi eliminaseră probele” legate de moartea profesoarei. Mai mult, unul dintre adolescenţi a fost observat împingând o roabă în parcul în care Graber a fost ucisă. Femeia, care şi-a dat ultima suflare în urma loviturilor extrem de puternice în zona capului, a fost descoperită într-o baltă de sânge sub o roabă, cu o prelată peste.
Nohema Graber era profesoară de limba spaniolă la liceul Fairfield, unde şi cei doi băieţi studiau. Nu a fost făcut public un motiv real pentru care aceştia ar fi recurs la gestul terifiant; anchetatorii continuă să investigheze circumstanţele incidentului. Autorităţile au declarat anterior că nu există dovezi care să sugereze că uciderea femeii ar fi fost motivată rasial.
- O profesoară de 23 de ani care a întreţinut relaţii sexuale cu un adolescent de 14 ani în Anglia, apărată de...
- A dansat lasciv în faţa elevilor, apoi a întreţinut relaţii intime cu unul dintre ei. O profesoară de sport din...
- Lacrimi de durere şi flori pentru profesoara din Irlanda ucisă la alergat. Îndureraţi, elevii şi-au condus...
Jeremy Goodale a descris modul în care el şi Miller au urmărit-o pe Nohema şi au atacat-o cu o bâtă de baseball. El trimisese mai multe mesaje prin care îşi recunoscuse faptele, dar nu se aştepta că în scurt timp avea să fie prins. Mesajele au dezvăluit de asemenea locaţia cadavrului, unde era maşna ei parcată şi modul în care au scăpat de probele incriminatoare. Un martor a spus poliției că articolele folosite sau purtate în timpul crimei au fost ascunse în casa lui Goodale.
Adolescenţii ar putea primi închisoare pe viaţă
Marți, un judecător a respins, de asemenea, cererea avocaţilor apărării pentru Jeremy Goodale și Willard Miller, ambii în vârstă de 16 ani, prin care solicitau ca mass-media să fie exclusă de la audierea de la sfârșitul acestei săptămâni, în care adolescenții vor fi judecați în sistemul juvenil și nu în tribunalul pentru adulți, relatează Daily Mail. Cei doi au fost acuzaţi de crimă de gradul I cu premeditare.
Goodale și Miller participaseră la cursurile de spaniolă ale profesoarei Nohema Graber, la liceul Fairfield, unde preda din 2012. Noile detalii apar în spaţiul public, în ciuda faptului că avocaţii apărării au cerut instanței să păstreze cele mai multe informații despre dovezi sub sigiliu.
Marți, judecătorul Shawn Showers a respins cererea avocaților ca mass-media și publicul să fie excluși de la audierea de joi privind decizia ca cei doi să fie judecaţi fie de tribunalul pentru adulţi, fie de tribunalul pentru minori. Judecătorul Showers a spus că avocații apărării nu au demonstrat în niciun fel că dreptul adolescenților la un proces echitabil ar fi afectat iremediabil dacă audierea ar fi deschisă. Pedeapsa pentru adulți pentru crima de gradul I în Iowa este închisoarea pe viață, deși în 2016, Curtea Supremă din Iowa a interzis judecătorilor să impună pedepse de crimă pe viață fără eliberare condiționată pentru infractorii sub 18 ani, spunând că echivalează cu o pedeapsă crudă și neobișnuită conform Constituției din Iowa. Dacă vor fi mutați la tribunalul pentru minori, cei doi ar fi eliberați din arest când vor împlini 18 ani, în mai puțin de doi ani. Procesul lui Goodale a fost stabilit pentru 23 august, iar cel al lui Miller pentru 1 noiembrie.
Familia profesoarei îi iartă pe cei doi criminali
Fiul și fiica profesoarei au mărturisit în postări pe reţelele de socializare că le oferă iertare ucigaşilor mamei lor.
Fiul ei Christian a transmis un mesaj atât în memoria mamei sale, cât şi pentru toţi cei care au iubit-o şi şi-au exprimat condoleanţele în ultimele zile: „Îmi pare rău că nu pot răspunde la toate mesajele, dar voi spune doar ceea ce mi s-a spus. Mama mea a murit. Din câte am înțeles a fost o tentativă de crimă din partea a doi studenți. Îi iert și îmi pare rău că au avut acea furie în inimile lor. N-are rost să fiu supărat pe ei. Ar trebui să sperăm că vor găsi pacea în viața lor. Mama mea a fost un înger de femeie, a fost unul dintre cele mai amabile suflete. Ea mi-a dat darul limbii spaniole și i-a ajutat pe mulți dintre studenții ei de-a lungul anilor. Era foarte iubită în comunitate și în întreaga lume. Mulțumesc tuturor celor care ne-au scris. S-ar putea să cer ajutor în următoarele zile, dar până la urmă totul va fi ok. Te amo madre”.
Între timp, fiica acesteia, Nohema Marie a scris: „Am pierdut un înger absolut minunat din familia noastră. Tot ce avem este datorită ei pentru că ne-a insuflat dragostea pentru călătorii și limbi străine pe care frații mei și cu mine am continuat să le dezvoltăm de-a lungul vieții noastre. Am avut norocul minunat de a crește într-o casă plină de o asemenea abundență de căldură și dragoste. Îmi va fi dor de râsul ei zgomotos și de dansul cu ea pe orice muzică, avea atât de multă bucurie în ochi și un sentiment atât de profund de credinţă. Pentru cei doi adolescenţi care i-au furat viaţa atât de crud”, a continuat ea, „este clar au nevoie de mai multă dragoste și lumină în inimile lor. Sunt de acord cu fratele meu cel mai mare, Christian, tot ce putem face este să iertăm. Sunt plină de multă recunoștință pentru că am avut o femeie atât de puternică și frumoasă ca mamă. Și din revărsarea de mesaje, este incredibil de emoționant să știi că prezența ei a afectat atât de mulți oameni şi a atins inimile atâtor oameni. O binecuvântare este să știm că sufletul ei trăiește în Rai”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰