Antena Meniu Search
x

Video „Suntem traumatizaţi”. Momentul terifiant în care un proprietar din Irlanda dă buzna în locuinţa chiriaşilor şi îi ameninţă cu fierăstrăul circular

Un proprietar din Irlanda smulge ușa din față a apartamentului chiriașului său și apoi se aruncă asupra lui cu un fierăstrău circular, supărat din cauza chiriei neplătite. Întregul moment fost filmat de către familia vătămată și publicat pe reţelele sociale, unde a strâns sute de reacţii.

de Aura Trif

la 21.04.2023, 14:43

Momentul terifiant în care un proprietar din Irlanda dă buzna în locuinţa chiriaşilor şi îi ameninţă cu fierăstrăul circular.
Momentul terifiant în care un proprietar din Irlanda dă buzna în locuinţa chiriaşilor şi îi ameninţă cu fierăstrăul circular. - Twitter

Muhammed Raheel, medic de profesie, a susținut că pe 17 aprilie, în jurul orei 13, proprietarul a încercat să pătrundă în apartamentul său închiriat. În videoclipul postat pe rețelele sociale se observă că bărbatul ar fi fost amenințat de proprietar.

Muhammed care s-a mutat din Pakistan în Irlanda în urmă cu 6 ani și acum locuiește în Galway cu soția și copiii mici, a spus că familia sa a rămas „traumatizată” după incident. Imaginile filmate din interiorul apartamentului arată un fierăstrău care pătrunde în ușa din față a proprietății, în timp ce Muhammed stă în spatele ei.

Videoclipul a stârnit sute de reacţii pe reţelele sociale 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Pe măsură ce ușa începe să fie despicată, chiriaşul o deschide și îi cere proprietarului să se oprească, spunându-i să „stea afară”, altfel sună poliția. Proprietarul nu pare deranjat, îndreptând fierăstrăul către Muhammed în timp ce intră pe hol, moment în care chiriașul se dă înapoi şi țipă.

Muhammed a spus că, dacă soția sa nu l-ar fi ajutat să facă un pas înapoi atunci când proprietarul s-a repezit asupra lui, „orice s-ar fi putut întâmpla”.

În timpul unui interviu la un post de radio local, medicul susține că proprietarul l-a abuzat pe motive religiose și rasiale înainte de ziua în care a atacat ușa, amenințând că va arde Coranul pe care îl avea în mașină.

Muhammed a contactat poliţia pentru a raporta incidentul, dar răspunsul lor l-a nemulţumit, susținând că ofițerii i-au spus că este o „chestiune civilă” care nu poate fi rezolvată prin intervenția poliției. Bărbatul a spus că el și familia lui trăiesc acum în teroare și nu pot dormi noaptea, deoarece se tem că proprietarul se poate întoarce cu o altă armă asupra lor.

Sistemul nu m-a protejat ieri, am stat toată noaptea cu soția mea și cu fiicele noastre de un și trei ani, treaz cu îngrijorare că se va întoarce cu o altă armă”, a spus el a doua zi după incident.

Când a început neînţelegerea între proprietar şi chiriaşi

Medicul a explicat că o neînţelegere cu proprietarul privind chiria a apărut după ce plățile sale online au început să i se întoarcă înapoi, în august 2022, și nu a putut contacta proprietarul casei pentru a-l întreba ce se întâmplă.

Muhammed a spus că a pus bani deoparte ca să-i aibă pregătiţi pentru când proprietarul îl va contacta, dar pe 28 martie, în timp ce lucra, doctorul a fost sunat de soția sa, care era singură acasă cu cele două fiice ale ei, cerându-i să se întoarcă acasă imediat deoarece cineva fora afară și încerca să pătrundă în casă.

"Eram în mijlocul blocului operator și a trebuit să-mi cer scuze și să plec. Când am ajuns acasă, era un lăcătuș la uşă care a susținut că i s-a spus că nu locuiește nimeni acolo și că trebuie schimbate încuietorile”, a povestit chiriaşul.

„Proprietarul a ajuns la locuinţă la scurt timp după aceea și striga „unde este chiria mea?”. I-am spus că am încercat să o trimit și am dovezi în acest sens, dar plățile nu se înregistrează. Mi-a dat niște explicații despre schimbarea conturilor bancare. A continuat să mă abuzeze rasial. Poliția care a venit în acea zi s-a descurcat foarte bine, ne-au vorbit separat și au detensionat situația”, a adăugat el.

Muhammed şi familia au rămas traumatizaţi şi caută alt domiciliu

Muhammed a susținut că proprietarul i-a spus că dorește ca familia lui să părăsească apartamentul, dar nu a oferit nicio perioadă de preaviz.

A fost sfătuit de către un avocat să nu plătească chiria fără să analizeze situația în continuare, dar a plătit pentru luna aprilie într-un alt cont după ce a luat legătura prin e-mail cu familia proprietarului. El a adăugat că are aranjamente în vigoare pentru a plăti soldul restant și pentru a găsi un nou loc cât mai curând posibil.

„Intenția mea este să plătesc chiria către noul cont bancar, împotriva sfatului avocatului meu, astfel încât să pot trece mai departe și să-mi pun familia într-o situație mai sigură”, a spus Muhammed.

Cu toate acestea, în urma incidentului de luni, Muhammed și familia sa au rămas traumatizați.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Mapamond » „Suntem traumatizaţi”. Momentul terifiant în care un proprietar din Irlanda dă buzna în locuinţa chiriaşilor şi îi ameninţă cu fierăstrăul circular