Antena Meniu Search
x

Curs valutar

AVERTISMENT! Astăzi e cea mai depresivă zi a anului şi e bine să începeţi să faceţi schimbări!

Un galez în vârstă de 51 de ani, cercetător la Universitatea din Cardiff, a stabilit o ecuaţie prin care calculează cea mai depresivă zi a anului şi cea mai fericită. Iar a treia zi de luni din ianuarie e considerată cea mai depresivă şi e denumită Blue Monday (lunea albastră). 16 ianuarie 2017, spune Cliff Arnall, va fi însă cea mai depresivă zi din toate timpurile.

de Redactia Observator

la 16.01.2017 , 12:58

Un galez în vârstă de 51 de ani, cercetător la Universitatea din Cardiff, a stabilit o ecuaţie prin care calculează cea mai depresivă zi a anului şi cea mai fericită. Iar a treia zi de luni din ianuarie e considerată cea mai depresivă şi e denumită Blue Monday (lunea albastră). 16 ianuarie 2017, spune Cliff Arnall, va fi însă cea mai depresivă zi din toate timpurile.

Acesta susţine că decontul de pe cardurile de credit pentru cheltuielile de sărbători, sfârşitul vacanţelor, ninsorile, frigul şi lipsa soarelui contribuie toate la sentimentul de nefericire care atinge cota maximă chiar astăzi.

În plus, Arnall susţine că în 2017, la toate aceste motive general valabile se aduagă moartea mai multor celebrităţi în ultimele luni, victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Brexit-ul, atentatele teroriste şi sentimentul tot mai crescut de insecuritate.

Articolul continuă după reclamă

Dr. Arnall oferă şi sfaturi în ceea ce priveşte fericire: "Cel mai simplu mod de a fi fericit este să petreci cât mai mult timp alături de omanei care te iubesc. Folosiţi Blue Mondaz pentru a schimba ceva. Începeţi să slăbiţi, lăsaţi-vă de fumat, urmaţi-vă un vis sau schimbaţi locul de muncă. Vă va ajuta să treceţi peste nefericire."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Mondene » AVERTISMENT! Astăzi e cea mai depresivă zi a anului şi e bine să începeţi să faceţi schimbări!