Antena Meniu Search
x

Gala Ajut eu! se va vedea şi online. Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!

Pe 29 noiembrie, începând cu ora 14:00, proiectul ambiţios Ajut eu! revine cu o gală-maraton în care românii de pretutindeni au din nou posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui. În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!.

de Redactia Observator

la 26.11.2020, 12:18

Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele  galei-maraton Ajut eu!
Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu! - Antena 1

Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire. 

“Nu numai că nu ezit o milisecundă înainte de a sări în ajutor, dar îmi amintesc cu drag emoţia pe care am simţit-o anul trecut în acest platou, aşa că atunci când mi s-a propus să am propria mea transmisiune, live, pe site-ul a1.ro de la gală am fost extrem de încântat. Vom fi 5 ore în direct, un efort uriaş, pe care sunt sigur că Dumnezeu mă va ajuta să îl trec cu bine!”, a mărturisit Dorian Popa, care mai spune: „Vom cunoaşte poveşti cu o încărcătură emoţională deosebită, pentru că îi voi invita pe colegii mei prezenţi la Ajut eu! să ne vorbească despre oameni şi contexte care i-au ajutat în momentele de cotitură din vieţile lor. Aşa că vă invit ca duminică, pe 29 noiembrie, începând cu ora 14:00, să fiţi alături de noi atât pe site-ul a1.ro, cât şi pe Antena 1!”. 

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri Mondene » Gala Ajut eu! se va vedea şi online. Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!