Observator » Ştiri Mondene » Gheişele anului 2014

Gheişele anului 2014

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.03.2014, 09:25 | Modificat la 09.03.2014, 11:53

Gheişele sunt un simbol al feminităţii. Aşa că de ziua femeii, reprezentantele sexului frumos care au petrecut într-un club din Capitală au putut admira o prezentare nonconformistă a acestor artiste.

În ţinute semnate de Cătălin Botezatu şi cu coafuri futuriste realizate de Cristi Pascu, gheişele au atras toate privirile.

Cu strasuri, flori şi accesorii metalice, Cristi Pascu a creat adevărate capodopere. Chiar şi manechinele, obişnuite să aibă coafuri deosebite, au fost impresionate.

Coafurile îndrăzneţe nu sunt însă pentru oricine. Îţi trebuie o doză de curaj şi nebunie, o recunoaşte chiar stilistul. Iar fetele care au urcat pe podium au atras toate privirile.

Articolul continuă după reclamă

Coafurile s-au potrivit de minune cu ţinutele inspirate din tradiţia japoneză, semnate de Cătălin Botezatu.