Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Juratul X Factor Florin Ristei are planuri mari: ”Sper să marchez o premieră mondială!”

Câștigător în 2013, sub mentoratul Deliei, Florin Ristei a revenit în competiția X Factor în sezonul nouă, de această dată ca jurat și se gândeşte deja la cum ar putea face să câștige din nou marele premiu.

de Redactia Observator

la 23.07.2020 , 11:20

Florin Ristei Juratul X Factor Florin Ristei are planuri mari - Antena 1

Cel de-al nouălea sezon X Factor, la Antena 1, îi aduce la masa juriului pe Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei, câștigătorul marelui premiu în anul 2013. Spirit competitiv, Ristei se gândeşte din nou la trofeu, de data aceasta dintr-o nouă ipostază. ”Delia mi-a fost mentor, iar acum concurăm împreună. Îmi doresc cu adevărat să câștig și de data aceasta. Mi-a zis cineva că sunt singurul care are eficiență 100% la show – am participat o dată și am câștigat. Acum particip a doua oară, chiar dacă din altă ipostază și dacă așștiga din nou, aș rămâne la 100%. Am zis la un moment dat că mi-ar plăcea să ajung în juriu și iată că, după șapte ani, s-a întâmplat! Eu vin cu speranțe aici, pentru că multe lucruri mi s-au întâmplat de-a lungul timpului datorită cifrei 7, iar acum se face un nou ciclu, din 2013, când am câștigat X Factor. Sper să marchez o premieră mondială: nu cred că cineva care a câștigat un astfel de talent show din postura de concurent a repetat experiența și ca jurat!”, a mărturisit Florin Ristei.

Conștient că spiritul competiției, dar și noi reguli ale concursului ar putea naște discuții aprinse între el și Delia, Loredana și Ștefan Bănică, Ristei se gândește deja la cum va fi afectată relația celor patru jurați. ”Cred că va depinde într-o anumită măsură și de cum se vor împărți grupele. Eu, din ce am mai văzut până acum, noul venit o să aibă cea mai grea sarcină, așa că mă aștept să primesc Grupurile. Dacă se va adeveri această bănuială, eu o să am cea mai grea sarcină, mai ales că și regulile se modifică din acest an, după cum o să vedeți”, a mai spus Florin Ristei.

Sezonul cu numărul nouă, care va avea premiera în curând, la Antena 1, aduce nu doar multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere, ci și doi jurați noi alături de Ștefan Bănică și Delia. În plus, Răzvan Simion și Dani Oțil revin pe scena X Factor în calitate de prezentatori.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri Mondene » Juratul X Factor Florin Ristei are planuri mari: ”Sper să marchez o premieră mondială!”