Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kim Kardashian, DiCaprio sau Angelina Jolie, printre vedetele cu sosii uluitoare

Vedetele au mulţi admiratori care le urmăresc cu atenţie fiecare mişcare. În încercarea de a se apropia cât mai mult de idolii lor, unii ajung la extreme. Şi, cum de la pasiune la obsesie nu-i decât un pas, au trecut prin atâtea transformări, încât seamănă perfect cu cei pe care îi adoră.

de Redactia Observator

la 30.06.2019 , 11:31

Vedetele au mulţi admiratori care le urmăresc cu atenţie fiecare mişcare. În încercarea de a se apropia cât mai mult de idolii lor, unii ajung la extreme. Şi, cum de la pasiune la obsesie nu-i decât un pas, au trecut prin atâtea transformări, încât seamănă perfect cu cei pe care îi adoră.

Ziua este Adam Guerra, noaptea se transformă însă în Material Girl, susţine show-uri în stilul Madonnei şi are succes. "M-am îndrăgostit de Madonna când aveam 15 ani", mărturiseşte el. Dacă multe dintre sosiile marilor cântăreţi se rezumă la machiaj şi la haine, tânărul de 27 de ani a mers mai departe şi a apelat inclusiv la operaţii estetice. Adam a făcut implanturi în pomeţi şi în bărbie, şi-a remodelat maxilarul şi şi-a ridicat sprâncenele. În total, 18 intervenţii

Konrad Annerud este sosia lui Leonardo DiCaprio. Tânărul seamănă leit cu renumitul actor, aşa cum arăta acesta prin anii '90. Asta i-a adus succesul lui Konrad. Fotografiile în ipostaze asemănătoare lui Leo au facut înconjurul lumii şi, de atunci, a devenit model

Vezi și

Cu milioane de fani, Kim Kardashian este una dintre cele mai urmărite celebrităţi, iar stilul său vestimentar şi chiar look-ul său este copiat de fane. Recent, o nouă pretendentă a uimit internetul. Kamilla Osman, fashion blogger, face furori pe reţelele de socializare datorită asemănării izbitoare cu Kim, de la forma ochilor până la silueta deja celebră.

Chelsea Marr, din Scoţia, este cea mai senzaţie pe internet, pentru că este leită Angelinei Jolie. De când fotografiile sale au ajuns virale, a atras peste 100.000 de urmăritori pe Instagram. Nu este nici prima, nici ultima femeie despre care se spune că seamănă cu Angelina, dar, de data aceasta, nici cei mai mari cârcotaşi nu pot nega asemănarea. "Sunt extrem de flatată că lumea mă compară cu Angelina Jolie. Sincer, eu nu prea văd asemănarea", a declarat tânăra.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri Mondene » Kim Kardashian, DiCaprio sau Angelina Jolie, printre vedetele cu sosii uluitoare