Karl Lagerfeld a prezentat cea mai recentă colecţie Chanel, la Roma
Un mic colţ din Paris a prins viaţă ieri seară, în inima Italiei. Într-un decor ce aminteşte de cartierele şic din Oraşul Luminilor, designerul Karl Lagerfeld a prezentat cea mai recentă colecţie Chanel
Un mic colţ din Paris a prins viaţă ieri seară, în inima Italiei. Într-un decor ce aminteşte de cartierele şic din Oraşul Luminilor, designerul Karl Lagerfeld a prezentat cea mai recentă colecţie Chanel. Cadrul ideal a fost oferit de cel mai important studio de film din Roma. Iar din public nu au lipsit vedetele din zona cinematografiei.
Cu staţie de metrou, iluminat stradal şi cafenele prietenoase, cu mese pe trotuar, podiumul de prezentare părea desprins dintr-un peisaj parizian. Designerul Karl Lagerfeld a început prezentarea printr-o proiecţie video în care actriţele Geraldine Chaplin şi Kristen Stewart intrepretau rolul faimoasei Coco Chanel. De altfel, cele două vedete s-au aflat în primul rând al spectacolului de modă gândit de Lagerfeld.
Într-o paletă cromatică sobră, ţinutele propuse de designerul casei Chanel au impresionat prin eleganţă şi prin liniile clare şi suple. Până şi accesoriile au fost în nuanţe închise, dominând cele negre sau gri. Dresurile cu accente dantelate au fost, şi ele, un element comun al ţinutelor. Iar la capitolul încălţăminte, Lagerfeld a propus două variante la extreme - balerini şi pantofi stiletto.
Colecţia a afost realizată realizată cu ajutorul maeştrilor artizani din Franţa şi Italia, cărora Lagerfeld a ţinut să le mulţumească.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰