Nume mari de la Hollywood, îngrozite de faptele lui Harvey Weinstein, unul dintre cei mai buni producători de film
Hollywood-ul se întoarce împotriva lui Harvey Weinstein, unul dintre cei mai buni producători de film din cinematografia mondială.
Hollywood-ul se întoarce împotriva lui Harvey Weinstein, unul dintre cei mai buni producători de film din cinematografia mondială. După ce s-a aflat că ar fi hărţuit sexual mai multe femei, printre care actriţele Ashley Judd şi Rose McGowan, nume mari s-au declarat îngrozite de faptele sale.
Actriţa Meryl Streep, cea care în anul 2012, la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, îl compara pe Harvey Weinstein cu Dumnezeu, spune acum că acesta a avut un comportament de neiertat şi le-a încurajat pe femeile abuzate să vorbească despre drama lor. "Femeile care au vorbit şi au expus aceste abuzuri sunt eroii noştri. Un lucru poate fi clarificat cu siguranţă: nu toată lumea ştia de aceste abuzuri."
Actriţa Brie Larson a reacţionat şi ea pe contul său de Twitter. "Ca întotdeauna, sunt alături de victimele agresiunilor şi hărţuirii sexuale. Nu este vina voastră."
Câștigătoarea unui Oscar pentru rolul din Shakespeare in Love, peliculă produsă chiar de Harvey Weinstein, actriţa britanică Judi Dench a mărturisit că nu a ştiut despre aceste acuzaţii, pe care le-a catalogat drept groaznice.
În schimb, designerul Donna Karan îi ia apararea producătorului de film şi sugerează chiar că victimele au căutat-o cu lumânarea. Pe de altă parte, actriţe precum Julia Roberts şi Nicole Kidman, care au lucrat în trecut cu Harvey Weinstein, au refuzat până acum să aibă vreo reacţie în acest scandal.
Conform publicaţiei The New York Times, care a făcut dezvăluirile, Harvey Weinstein obişnuia să le ceară actriţelor favoruri sexuale pentru a le ajuta să aibă o carieră de succes.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰