Pariorii sunt siguri. România, şanse minime la Eurovision (Video)
Săptămâna viitoare, la Tel Aviv, în Israel, are loc a 64-a ediţie a concursului de muzică Eurovision. România este reprezentată de Ester Peony, cu melodia "On a Sunday".
Săptămâna viitoare, la Tel Aviv, în Israel, are loc a 64-a ediţie a concursului de muzică Eurovision. România este reprezentată de Ester Peony, cu melodia "On a Sunday".
Ester Peony intră în competiţie în a doua semifinală, joi, 16 mai, urmând să se bată, printre alţii, cu reprezentanţii Moldovei, Elveţiei, Irlandei, Croaţiei sau Rusiei pentru calificarea în marea finală.
Reprezentanta României, cotată cu şansa a 34-a la câştigarea Eurovision
Conform Eurovision World, şansele ca Ester Peony să producă surpriza la Eurovision sunt minime. România este cotată cu şansa a 34-a la câştigarea competiţiei, din 41 de ţări participante, ţara noastră depăşind doar alte şapte state precum Croaţia, Moldova, San Marino, Lituania, Georgia, Letonia şi Muntenegru.
Din acest motiv, specialiştii susţin că este foarte posibil că România să nu reuşească să treacă nici măcar de semifinale.
Cota României la câştigarea competiţiei variază între 201 şi 351, în funcţie de modul în care ne văd diferite case de pariuri.
Reprezentantul Olandei, mare favorit la Eurovision 2019
Marele favorit al competiţiei pare să fie Duncan Laurence, reprezentantul Olandei. Acesta interpretează melodia "Arcade", iar cota lui pentru câştigarea competiţiei variază între 3,25 şi 4.
Laurence este urmat de John Lundvik, reprezentantul Suediei, cu melodia "Too Late for Love" şi de Bilal Hassani, reprezentantul Franţei, cu melodia "Roi".
Sergey Lazarev, reprezentantul Rusiei, cu melodia "Scream", ocupă abia locul 4 în topul favoriţilor, dar există voci care se tem că prezenţa unui număr mare de ţări din spaţiul ex-sovietic în concurs ar putea facilita o nouă victorie a Rusiei.
Anul trecut, Netta, reprezentanta Israelului, a câştigat concursul din Portugalia cu 529 de puncte. Trupa The Humans, reprezentanta României, a ratat calificarea în finală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰