Prezentatorul Burlacul, Răzvan Fodor: ”Cred în dragoste la prima vedere, dar abia de acolo începe munca!”
Cel de-al șaselea sezon Burlacul, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1, îl va avea pe Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, dar și sfătuitor pentru Andi Constantin în călătoria sa. Căsătorit de 11 ani, Răzvan Fodor este pregătit să îl susțină pe Burlacul oricând are nevoie.
Răzvan Fodor crede în dragoste la prima vedere, însă e de părere că oricum s-ar întâmpla, de la prima întâlnire la o căsnicie lungă și fericită e nevoie de multă implicare. ”Și chimia, și dragostea la prima vedere și munca fac parte din rețetă, dar pentru fiecare dintre noi aceasta se mai modifică, se adaugă ingrediente. Eu cred în dragoste la prima vedere, dar când ai cunoscut pe cineva și îți atrage atenția, de acolo abia începe munca!
De a cunoaște mai bine persoana, de a te convinge că nu doar ți s-a părut, ci chiar e interesantă. Eu am un tip de rețetă și a funcționat atunci când m-am căsătorit, dar acum, în cadrul emisuinii, trebuie să ardem multe etape pentru că avem doar o perioadă limitată de timp pentru a-l ajuta pe Burlacul să își găsească perechea. Dar suntem o echipă mare și ne dorim mult ca el să își găsească partenera de viață pe care o caută!”, a declarat Răzvan Fodor.
În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului.
Multiplu campion la fitness și antreprenor, Andi Constantin este pregătit să plece în cea mai importantă călătorie din viața sa, la capătul căreia speră să își găsească aleasa inimii! Burlacul îl va avea alături pe Răzvan Fodor, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰