Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Principalele simptome ale afecţiunilor cardiace. Sfaturile medicilor pentru a putea preveni bolile

Bolile cardiace se ascund în spatele unor simptome comune, de care multe persoane se lovesc zilnic. Iată cum controlăm factorii de risc, dar şi cum prevenim boala coronariană.

de Mădălina Iacob

la 16.07.2021 , 09:29

Nu puteţi să mai urcaţi la fel de multe trepte ca înainte, activitaţile pe care le aveaţi sunt îngreunate sau simţiţi des lipsa de aer? Sunt simptomele de care se plâng des pacienţii în sezonul cald. Toate pot ascunde expresii grave ale bolii cardiace.

"Simptomele au o paletă foarte mare de manifestări, dar în principal durerea apărută în piept, o durere ca o constricţie, ca o gheară şi care iradiază pe mâna stângă, apare la efort, apare şi în repaus, de obicei când inima are nevoie de un supliment de oxigen ca să pompeze mai mult şi care odată cu încetarea efortului se linişteşte în cateva minute. Se confruntă cu o simptomatologie specifică mai ales cei ajunsi la decada a cincea sau a şasea de vârstă in care apar oboseala la efort, dispnee, lipsa de aer, palpitaţii, dureri în piept chiar la eforturi variate, mai mari, mai mici câteodată, în stadiul avansat al bolii cardiace ischemice apar chiar şi in reapus", a spus Călin Marius Popa, chirurg cardiovascular.

Boala cardiacă ischemică este una dintre cele mai răspândite boli la nivelul inimii şi prespune o afectare a vaselor care irigă muşchiul inimii.  "Există mai ales în ţările dezvoltate un procent mult mai mare. In pricipal bărbaţii sunt cei mai afectati, asta pentru ca în schimb constelaţia hormonală a femeilor le păzeste de această boală. Cauza principală este dislipidemia, sunt acumulări, un viciu de metabolism, care face să se acumuleze in sânge o cantitate crescută de grăsime. Se depun pe vasele de sânge, la nivelul inimii sau în altă parte. Unul dintre locurile predilecte sunt vasele coronare", a precizat Marius Popa

Vezi și

Modalităţi de prevenire a bolilor cardiace. Sfaturi pentru controlarea afecţiunilor

Pe acelaşi subiect

Factorii de risc insa pot fi controlati. Cu cat controlam mai bine factorii de risc, cu atat controlam mai bine boala coronariană.  "Dislipidemiile ,diabetul, obezitatea, sedentarismul, fumatul, cinci factori de risc mari si laţi. Evităm factorii de risc, viaţa activă, mai puţine dulciuri, acum sunt hulite grăsimile, eu cred că dulciurile sunt multe mai rele decât grăsimile. Aceste boli nu se tratează neapărat cu medicamente, stant-urile sau by-pass-urile coronarine sunt intervenţii chirurgicale de rutină în zilele noastre, ale căror riscuri pot să nu depăşească 1%, când vine vorba despre pacienţi fără alte comobiditati", transmite chirurgul cardiovascular.

Factorii de risc pentru bolile inimii sunt obezitatea, sedentarismul, diabetul, dislipidemia, fumatul

Cu cât controlăm mai bine factorii de risc, cu atât controlăm mai bine sau prevenim boala coronariană.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Observator Medical » Principalele simptome ale afecţiunilor cardiace. Sfaturile medicilor pentru a putea preveni bolile