Despre oameni și urși si cum era sa ne întâlnim la Predeal

De Ionela Lucan.
Publicat: 16.03.2021, 20:44.
Actualizat: 16.03.2021, 21:02

Ionela Lucan

Ionela Lucan

De fiecare dată când se ivește subiectul, mă întreb : "Eu ce aș face dacă...?" Adevărul e că mi se face pielea de găină numai la gândul că aș fi putut fi eu în locul instructorului fugărit pe pârtie săptămâna trecută. Ori în locul celor doi turiști din București alergați astăzi la vale, probabil de același urs. De fiecare dată îmi răspund pregatită: fac zgomot, rămân calmă și încerc să chem ajutor.

Săptămâna trecută eram pe teleschi când am primit alertă de la ISU Brașov, pe telefon, în legătură cu prezența unui urs pe pârtie. Eram singură pentru că, după apariția copilului în viața mea, nici zilele la ski nu mai sunt ce au fost. Între două mese, scutece schimbate, alăptat, jucat, plimbat și adormit, am reușit, în jurul prânzului, să mă urc pe schiuri, împinsă de la spate de soțul meu, care a rămas cu fiul nostru la baza pârtiei.

Mesajul m-a cam tulburat dar coborâsem deja de pe teleschi și nu mai era altă cale de întoarcere. M-am oprit o clipă să admir priveliștea. Mi se părea că aud sunete dubioase și începusem să îmi imaginez cum ar arăta întâlnirea mea cu animalul.

Vedeți voi, eu schiez relativ bine dar sunt o persoană foarte pragmatică și precaută în general și niciodată viteza mea pe pârtie nu va fi mai mare decât limita până la care mă simt în siguranță. Îmi imaginam că, presupunând că aș putea să scap, totuși, nevătămată pănă la vale, voi conduce uriașul, fără să vreau, spre câteva zeci de skiori așezați la coadă pentru urcare și, inevitabil, către familia mea care mă așteaptă la sosire. Îmi venea în minte o scenă amuzantă din Working Moms, un serial urmărit în pandemie, în care o mamă se aruncă disperată în fața căruciorului în care se află bebelușul ei și începe să urle până când ursoaica - ce îi apăruse în cale în pădurea prin care se plimbau - renunță la a îi ataca și pleacă plictisită.

În fine, coborârea a fost mai rapidă decât de obicei, dar a părut mai lungă ca niciodată și, dacă tot am scăpat vie, am decis să mai fac câteva ture.

Abia la centrul de închirieri am aflat că episodul interactiv dintre skior și urs se petrecuse exact pe pârtia unde trăisem și eu episodul imaginar în coborâre iar băieții de acolo mi-au arătat și imaginile. Îl ratasem la mustață.

Imaginile arată, de fapt, biodiversitatea și bogăția sălbatică a României. Prietenii din străinătate cărora le-am arătat imaginile mi-au spus că nu au mai auzit vreodată de un urs pe o pârtie de schi. Nu, pentru că populația de urși din țara noastră este cea mai mare din Europa și mai bine de un sfert dintre urșii rămăși pe continent trăiesc la noi. Nici nu aveau unde să audă. Și, da, faptul că civilizația se împletește cu sălbăticia în felul asta în zona de munte poate fi grozav. Dar poate la fel de bine să devină tragic.

În timp ce la nivel național e clar că încă mai avem de lucrat la modalitatea ideală de conviețuire cu urșii, cred că, punctual, la Predeal, situația se poate rezolva relativ ușor și repede. Ar fi păcat să facem din acest privilegiu de a fi parte din natură un mare necaz.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.