Antena Meniu Search
x

Video Guvernul a aprobat ajutorul suplimentar pentru români. Peste 3 milioane de persoane vor primi bani în plus

Guvernul a aprobat ajutorul de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Banii ar urma să ajungă la români în luna iulie, atunci când vor primi pensia. Analiştii spun că este doar un calmant oferit unui bolnav aflat în comă.

Greta Neagu
de Greta Neagu

la 10.06.2022, 14:36

Vezi și

UPDATE 16:00. Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o OUG care prvede acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei pentru toţi pensionarii din sistemul public şi militar care au mai puţin de 2.000 de lei pe lună. Banii se acordă o singură dată, în luna iulie. 

”Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi acordarea unui ajutor financiar în valoare de 700 de lei pentru pensionarii din sistemul public, sistemul pensiilor militare de stat şi pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2000 lei”, a transmis Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.  

Sursa citat a precizat că Ordonanţa de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru aproximativ 3.300.000 de pensionari afectaţi de creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special hrană, aflaţi în risc de excludere socială. 

Veniturile lunare la care face referire Ordonanţa de urgenţă sunt: 

Pe acelaşi subiect
  • a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna iulie 2022; 
  • b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna iulie 2022; 
  • c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale; 
  • d) venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare; 
  • e) venituri din salarii şi asimilate salariilor, raportate în "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" al cărei termen de depunere este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plăteşte ajutorul financiar. Acesta se acordă doar dacă veniturile cumulate şi realizate de aceeaşi persoană sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. 

UPDATE 13:23. Guvernul ar urma să aprobe ajutorul de 700 de lei pentru cei cu pensiile mici. Este un ajutor suplimentar în contextul inflaţiei în creştere, pe lângă voucherele alimentare de 250 de lei, care ar urma să fie distribuite zilele următoare. Peste 3 milioane de oameni ar urma să primească aceşti bani, potrivit calculelor Guvernului.

Cei 700 de lei vor ajunge la populaţie în luna iulie, odată cu pensia. Fiecare persoană care are o pensie mai mică de 2.000 de lei va primi aceşti bani. Vorbim despre o măsură care este discutată la Guvern şi care va fi adoptată printr-o ordonanţă de urgenţă. 

Măsura face parte din pachetul propus de Guvern pentru sprijinirea populaţiei în această perioadă dificilă din punct de vedere economic. Pachetul se numeşte "Sprijin pentru România", iar din el face parte şi acea măsură de eliberare a voucherelor electronice de 250 de lei.

De acest ajutor de 700 de lei vor beneficia în jur de 3,3 milioane de români. Important de precizat este că ajutorul se oferă o singură dată în acest an. 

Analiştii spun că este doar un calmant oferit unui bolnav aflat în comă şi că economia se află în momentul de faţă conectată la aparate, iar Guvernul ar fi putut să ia şi alte măsuri care să sprijine populaţia în această perioadă, de exemplu măsuri pentru stoparea preţurilor la energie, dar şi măsuri de ordin fiscal precum reducerea TVA la gaze, energie şi carburanţi.

Inflaţia afectează pensiile private

Există însă şi veşti mai puţin bune. Scumpirile-record au mai atacat un sector: economiile private ale românilor. Pe scurt, inflaţia a început să mânânce şi din banii strânşi la pensiile private. Toate fondurile din Pilonul 2, la care contribuie în jur de opt milioane de români, au înregistrat scăderi de la începutul anului. Practic, cine iese acum la pensie primeşte mai puţini bani din fondul privat, comparativ cu anul trecut, deşi contribuţiile au fost aceleaşi. 

Să dăm un exemplu. O persoană care a contribuit, lună de lună, la nivelul salariului mediu pe economie încă de la înfiinţarea Pilonului 2, a strâns în cont în jur de 20.000 de lei. Dacă ar ieşi la pensie în acest an ar primi cu 6% mai puţin de cât ar fi primit anul trecut. 

De această scădere ar urma să fie afectaţi aproximativ 260.000 de români care vor ieşi la pensie anul acesta. Iată şi ce ne sfatuiesc specialiştii. 

Adrian Codârlaşu, vicepreşedintele CFA România: Ne protejăm economiile diversificând. Ar trebui să diversificăm pe valute. Pentru că ele se comportă diferit şi au rate de inflaţie diferite.

Radu Crăciun, expert în pensii private: La o revenire ne vom putea aştepta odată cu primele semnale că inflaţia începe să scadă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » Guvernul a aprobat ajutorul suplimentar pentru români. Peste 3 milioane de persoane vor primi bani în plus