Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bombardamente la 15 kilometri de România. O nouă şedinţă CSAT convocată de preşedintele Klaus Iohannis

Noi bombardamente au avut loc, de aceasta data foarte-foarte aproape de graniţa cu România. O bază militară de lângă Ismail, la 15 kilometri de noi, a fost vizată de un atac cu rachete. Momentan, nu se ştie dacă există răniţi sau morţi. La Palatul Cotroceni, a început şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a ţării, convocată de preşedintele Klaus Iohannis.  Vor fi discuţii privind securitatea ţării, în contextul războiului din Ucraina, dar vor fi analizate şi câteva măsuri pentru o mai bună gestionare a fluxului masiv de refugiaţi care ajung în România. 

de Larisa Bernaschi

la 01.03.2022 , 14:10

Preşedintele României, Klaus Iohannis, conduce şedinţa CSAT din 1 martie 2022 Preşedintele Klaus Iohannis conduce a doua şedinţă CSAT din ultima săptămână - Presidency.ro

Marți dimineața, armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare de lângă Ismail, regiunea Odesa, aflat la doar 15 km de granița cu România. O unitate militară din satul de lângă orașul Loshchinovka a fost atacată în această dimineață cu rachete rusești, relatează Ziarul de Gardă din Republica Moldova.

Publicația îl citează pe primarul orașului Izmail, Andrey Abramchenko, precum și de șeful Consiliului Public din cadrul Administrației Regionale de Stat Odesa, Serghei Bratchuk.

”Dragi locuitori din orașul Izmail. În legătură cu atacul cu rachete asupra unității militare din Loshchinovka, vă rog să rămâneți acasă, pe cât posibil, până la clarificarea completă a situației operaționale”, scrie primarul orașului Izmail, Andrey Abramchenko.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şedinţă CSAT privind securitatea României

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, are loc, marţi, urmând a fi discutată situaţia agresiunii din Ucraina şi implicaţiile asupra ţării noastre precum şi gestionarea unui eventual flux masiv de refugiaţi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România;

Un alt subiect se referă la măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.

În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Măsurile anunţate de Klaus Iohannis după prima şedinţă CSAT 

O şedinţă CSAT a fost convocată şi joi, imediat după atacul Federaţiei Ruse asupra Ucrainei. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă a violenţei armate masive împotriva unui stat suveran, a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor, iar România condamnă ferm această agresiune.

Preşedintele a reluat afirmaţia potrivit căreia niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, adăugând că România nu va fi atrasa în conflictul militar din Ucraina.

De asemenea, Iohannis a anunţat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina. ”Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult”, a conchis el.

Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor are sosesc în România din Ucraina este în continuă creştere, fiind organizat un grup de lucru la nivelul Guvernului pentru a centraliza ofertele de sprijin şi cererile de ajutor. 

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri politice » Bombardamente la 15 kilometri de România. O nouă şedinţă CSAT convocată de preşedintele Klaus Iohannis